Am o prietenă

În minus. De ieri seara şi până azi am reuşit să am o prietenă în minus. Iată cum.

Prietena asta a mea are un job stabil la o… să-i zicem firmă. Nu corporaţie boring, ci firmă cu o activitate palpitantă, interesantă, o activitate pe care cei mai mulţi oameni obligaţi să presteze joburi plicticoase, monotone şi rutinate ar dori-o din tot sufletul. Dar, când vine vorba de joburi mişto, am senzaţia că sunt singura din lume care apreciază faptul că i-a dat Dzeu norocul să prindă doar joburi în care e plătită să facă chestii pe care majoritatea lumii le face în timpul liber.

OK, prietena asta a mea îşi dispreţuieşte jobul mişto şi palpitant, unde chiar are treburi interesante de făcut şi îmi spune că, uite, nemernicii nu i-au mărit salariul de 3 ani. (Asta în condiţiile în care multă lume din jur plânge că a fost concediată în aceşti trei ani, că i s-a închis firma, că i-a scăzut salariul la sfert, că nu i-a intrat salariul pe card de 4 luni, etc.) Şi tot prietena asta a mea îmi povesteşte cu steluţe în priviri că gata, ea se înhăitează cu o trupă de artişti wannabes şi se face şi ea artistă.

Toate ca toate, până când m-a invitat la un şou al trupei. Şou în care ea personal nu presta, dar… şi asocierea e o formă de a te face de căcat. Şi ţineţi-vă bine, că acum vin axiomele Lupu despre condiţia de artist.

1. Să ieşi în faţa unei găşti de oameni, să le stingi lumina în cap şi să-i obligi să se uite la tine o oră sau zece e O RESPONSABILITATE. Asta înseamnă că tu te obligi să le dai ceva care să justifice atenţia lor necondiţionată. Dacă nu, stai dracu’ la tine-n dulap.

2. Chiar în seara de dinainte am fost la recitalul „Sunt un orb” al lui Mălăele – pe care l-am intervievat pentru Tabu. O oră întreagă, nu m-am putut uita în altă parte. Chiar dacă aş fi vrut, nu puteam. Chiar dacă m-aş fi dus chitită să ignor ce se petrecea pe scenă şi să joc bambilici pe mobil, n-aş fi putut. PENTRU CĂ ERA INTERESANT CE SE PETRECEA PE SCENĂ. „Bine, dar tu compari cu Mălăele?” Gen, da. Ăla are un singur creier, ca tine, are 2 ochi (4 chiar), 2 urechi, o gură. Tehnologic vorbind, nu are nimic în plus. De ce mă uit la el o oră, iar ţie îmi doresc să-ţi dau foc după 5 minute? Pentru că ăla e conştient că are o responsabilitate faţă de proştii din întuneric, iar tu nu. Şi responsabilitatea asta se traduce într-o chestie foarte simplă de 5 litere. MUNCĂ.

3. „Ah, mă duc să fumez ceva”, a oftat spăşită prietena mea în minus, după ce i-am zis asta. Şi abia atunci am simţit impulsul să-i trag un bocanc în ovare. Nu, nu-s împotriva marijuanei, a heroinei sau a ce dracu se ducea ea să fumeze – DACĂ LE FOLOSEŞTI RECREAŢIONAL. Dacă le foloseşti ca pe un debuşeu împotriva oamenilor lucizi care-ţi spun că în halul tău de acum nu eşti bun de nimic, şi fie îţi ţii jobul mişto, pe care orice şomer cu studii superioare din Bucureşti şi l-ar dori cu bale la gură, ori te apuci de muncă titanică şi ajungi la fel de profesionist ca Mălăele, ca să meriţi titulatura de „artist”, eşti un loser ratat şi meriţi să mori în şanţ, ros de şobolani.

34 de gânduri despre „Am o prietenă

  1. nu ma dau in vant dupa „virtuozitate” in sine. a fi robot nu inseamna a fi artist si cu atat mai putin om.

    in plus, sper ca nu folosesti persiflativ sintagma de „artişti wannabes”. e nevoie de ei, au existat dintotdeauna si fara multi ca ei nu ar fi avut de unde sa se remarce cate unu mai rasarit pe care sa-l numim geniu – dar de fapt nu oare era tot un „artisti wannabe”?

    • …si orice nu, arta NU e „bazata” pe exercitiu si migala :)) ci pe o anumita viziune, care poate fi exprimata prin acest mijloc, care se numeste tehnica. eu unul apreciez mai mult o idee geniala pusa in valoare firav decat o tampenie pusa in scena genial

    • dacă tu pui semnul egalităţii între a-ţi antrena aptitudinile în aşa fel, încât să te depăşeşti pe tine, şi a fi robot, e uşor cam grav pentru tine.

      folosesc persiflativ sintagma de artist wannabe şi desemnez prin ea categoria aia de loseri care pozează în artişti, care se îmbracă dubios, fumează dubioşenii şi se fut cu dubioşi, dar nu fac nimic cu adevărat artistic, care să justifice figurile de artist.

      artist wannabe nu e totuna cu artist începător sau artist neconsacrat (încă). pe scurt: dacă ceea ce faci tu ca artist are valoare artistică în sine, chit că nu ştie popula de ea, eşti artist neconsacrat / nişat / whatever.

      dacă produci băşini găunoase, eşti artist wannabe.

  2. pfff, Jdjiot, am auzit discuția asta de 1000 de ori. Să te întreb o chestie: ai auzit de regula celor 10 000 de ore? Cam atâta practică îți trebuie ca să devii bun la ceva. Dacă e și talent acolo ca să justifice începerea unei asemenea munci, cu atât mai bine. Talentul și munca pot exista una fără alta, dar rezultatul e întotdeauna unul prost. Ergo – numai tehnică = excelent dar plictisitor, numai talent = interesant, dar prost făcut.

    Dar când vine unul/una care are prea mult timp liber și nu știe ce să facă cu el și are pretenția să mi-l piardă pe al meu, permite-mi să mă cac pe arta lui/ei.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s