Un nou mod de a semnaliza că eşti vită sinistru de proastă şi penibilă

  • La multi ani pe 2012, dar…
    Vad ca esti pe lista de sprijinitori ai Proiectului Rosia Montana al RMGC. Imi pare rau dar actiunile lor contrazic cateva din principiile fundamentale dupa care imi conduc existenta. Imi pare rau, dar va trebui sa-ti retrag prietenia. Iti urez numai bine si iti strang pumnii pentru tot ce vei face mai departe in viata. Numai bine. Dan Stoica

    Eu, pe lista de sprijinitori RMGC? Eu? Când orice om care a citit de minim 2 ori acest blog ştie cât am tot postat pe site-ul Vice despre acţiunile „Save Roşia Montană”. Şi toată gaşca Save Roşia Montană mă ştia drept unul dintre extrem de puţinii reporteri care veneau să le susţină acţiunile. Aş putea ţine prelegere de 3 ore cu toate ideile lor sintetizate, am semnat cu mâna mea o groază de petiţii ale lor, plus cele 100.000 de semnături care cereau demisiile miniştrilor împricinaţi, apoi vine un lamer pe nume Dan Stoica să-mi explice cum îmi dă el reject că susţin campania RMGC??

    Şi totuşi, cine pula noastră e acest Dan Stoica?

    Philosophy

    People Who Inspire Dan
    • Viata Domnului nostru Isus
    Orice om care chiar scrie, nu doar băşeşte băşini, ştie că nu „scrii literatură” la modul general. „Scrii literatură” când eşti un băşit grafoman snob şi penibil. Când eşti un om care chiar trăieşte din scris şi a şi publicat cărţi, ştii că nu „”scrii literatură”, ci scrii romanul X., volumul de nuvele Y sau etc., pentru care ai în vedere structura cutare-cutare. „Scriu literatură” = „mă băs curcubee”. Recunoşti pe loc avortonul condeiului, care ar vrea dar nu poate. Păcat că nu completează şi cu jobul de gen „mecanic auto part-time” sau „chelner la Koltzisches Kârtschume” din care se întreţine de fapt.
    Iar când i-am dat o muie pe tema faptului că bate câmpii, ce mi-a răspuns larva penibilă?
    • ok scumpa mea… tu esti deja.. out of my friends… cu si fara Rosia Montana… ! So long.

      Prin urmare, lamerul care „scrie literatură” (dar nu l-a învăţat mă-sa că excesul de puncte de suspensie este exact acela care face diferenţa între diletant ridicol şi om care chiar ştie să scrie) voia şi el să cerşească atenţie. Într-o lume în care toţi i se pişă în cap, voia să fie pentru 5 minute cel care „retrage prietenia” cuiva. Să se simtă şi el băgat în seamă.

      Ei, bine, lamere, ai obţinut exact ce ai vrut. Băgare în seamă. Te-ai dat în spectacol exact ca un loser penibil, ai dovedit că eşti un ratat ranchiunos şi că, per ansamblu, ocupai un loc absolut nemeritat din 5.000. Se va completa repede, stai tu liniştit. Dar să pretinzi că eu susţin RMGC e ca şi cum ai abera că cruciaţii susţineau islamismul. Abia aici se aplică binecunoscutul meu „să-ţi dea muie tot poporul chinez”.

      Lăfăie-te în atenţie, cât mai durează, gunoi anonim.

    UPDATE: După ce toate proastele din lista lui au sărit cu gura pe mine cu argumentul suprem-doveditor-de-prostie: „Nu ai dreptate, pentru că o ai pe un limbaj care nu-mi convine”, vita tot pe mine mă mustră că „mă iau de prietenii lui”. Dan Stoica, eşti foarte, foarte lame. Ai trăit degeaba.

39 de gânduri despre „Un nou mod de a semnaliza că eşti vită sinistru de proastă şi penibilă

  1. ciudat, pe mine m-a bagat la frends dupa 2 ore.
    Bine eu am si o poza cu tzatze mai mari asa…

    Intre timp RMGC au dat publicitatii un studiu facut de o faimoasa universitate Canadiana care a preferat sa ramana anonima in care se precizeaza ca cianura ajuta la cresterea virilitatii

  2. @Lorena Lupu

    Vad ca esti pe lista de sprijinitori ai legii eutanasierii cainilor fara stapan. Imi pare rau dar actiunile lor contrazic cateva din principiile fundamentale dupa care imi conduc existenta. Imi pare rau, dar va trebui sa-ti retrag prietenia. Iti urez numai bine si iti strang pumnii pentru tot ce vei face mai departe in viata. Numai bine. Goodman.

  3. @Marghioala

    Vad ca esti pe lista de sprijinitori ai paragrafului din noul cod penal ce introduce tzatzele mari la categoria infractiuni. Imi pare rau dar actiunile lor contrazic cateva din principiile fundamentale dupa care imi conduc existenta. Imi pare rau, dar va trebui sa-ti retrag prietenia. Iti urez numai bine si iti strang pumnii pentru tot ce vei face mai departe in viata. Numai bine. Goodman

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s