Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

Astăzi eram într-un taxi când deodată șoferul a țipat: E 11.11.2011, ora 11:11. După care a tăcut preț de trei minute tensionate, apoi a zis: „Nu s-a întâmplat nimic”, în ciuda faptului că posturile de radio anunțau că se va întâmpla ceva la ora aia. Nu enunțau ce, dar sigur toată lumea anticipa o catastrofă, naturală sau handmade, neapărat iminentă, inevitabilă şi sinistră. Cum eu nu mi-aș dori să trăiesc Apocalipsa în taxi, am fost curioasă să aflu ce-ar face alți oameni dacă ar veni sfârșitul lumii. Așa că am coborât din mașină fix la Piața Miniș, unde cepele, bananele şi inteligenţa omenească se îmbină armonios, ca Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Read the rest at Vice Magazine: TU CE FACI DE APOCALIPSĂ? – Vice la zi

25 de gânduri despre „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

  1. foarte tare! am râs de la început până la sfârşit.

    Chiar azi mi-am cumpărat o pungă de sare iodată. Care ar fi echivalentul iodului în metafora asta?
    Când s-au creat proverbele astea bătrâneşti, nu se punea iod în sare.

    brilliant! :))))))))))))))))))))))))))))

  2. Cred ca manele au involuat intr-un fel, si din punct de vedere muzical , dar mai ales al versurilor. :)))

    ,,Buzunarele sunt pline,
    Gagicutele sunt fine
    Atmosfera e misto
    Te distrezi n-ai incotro ”

    comparati cu :

    Laura Vass – Vreau sa ma marit cu tine

    Vreau sa ma marit cu tine, viata mea
    Nu pot trai fara tine, viata mea of viata mea
    Insoara-te tu cu mine, viata mea
    Simt ca si tu tii la mine, viata mea of viata mea

    :))

    • true!

      si parca nici pisda nu mai are gustul de odinioara, natural de tara. pai nene, cand dadeai amu ceva timp o limba, apai ti se umplea cerul gurii de roua petalelor de trandafir, de dulceata nectarului de piersici si de dumnezeire.
      se pare ca E-urile’s de vina. plm, nu stiu unde ajungem daca Basescu nu ia masuri urgente…

  3. futu-i ingineru ma-sii, io-s curios ce-ar fi raspuns Liiceanu, sau Marean, da, Marean
    dar tu ce-ai face in ultimele trei zile?
    si, ce voiam sa zic, mai exista Ask Lorena?
    am asa, nu stiu, ma roade o intrebare, hai doua..
    piata minis e la metrou la nicolae grigorescu? imi pare cunoscuta natura din poze, da’ p’aia din interviu nu-i cunosc, jur.

  4. Da Gheara, n-am inteles niciodata cum se poate inrola lumea de buna voie in armata. Numai gandul de a fi trimis pentru a apara niste oameni cu bani/putere de decizie peste alti oameni imi repugna. E cel mai retardat lucru posibil sa pui interesul altcuiva inaintea interesului tau. Dragoste de patrie, sa te sacrifici pentru altii, pentru un bine mai bun, cand de fapt, lumea si tot ce e „relevant” se termina (cum bine ai spus) cand mor EU. Tot ce percep cu organele mele, tot ce e frumos, tot ce e oribil TOT este pus cap la cap de creierul meu. Nimeni altcineva n-are nici un merit inafara de MINE. Daca-mi pierd vederea de exemplu tot ce inseamna culoare, tot ce inseamna o femeie frumoasa, tot ce inseamna design, arta vizuala tot TOT dispare.
    Ipotetic vorbind, in cazul unui sfarsit „anuntat”, as cauta sa-mi bat joc de lux, mi-ar face placere distrug masini, obiecte de arta, sa stric tot ce a construit omul cu migala si efort intelectual. Tot ce inseamna obiecte pentru care omul trage la jug in timpul vietii. Pentru ca nimic nu conteaza. As avea o satisfactie… bine mie de mic imi place sa stric lucruri. 😀

    • Asa este… Si mie imi place sa rup, sa sparg, sa stric… Cand eram mic distrugeam toate jucariile, inclusiv papusile surorii mele. Le scoteam capul :)))

  5. dan boeriu ! :

    Bravo, sefule !!! ! Distractia e in toi ! Uau, uau, uau , uau ! Haus, haus ! Mainile sus! Libera mare, stau cu tine la soare, Si ne iubim pe nisipul fierbinte ! Haus, Haus ! Haus ! Toata lumea, frate !!!!!!! EEEEEEEeeeeeeee! Cum era pe vremuri, cu casete, nu ca acuma mp-pod, mp 3, mp draci! Era mai sexy frate ! :)))

    Uno, due, tre, quatro ! :)))

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s