Despre mari finanţări şi mari fail-uri

Motto: Cea mai mare tâmpenie pe care i-o poate face Dumnezeu unui om e să-i arunce un munte de bani în cap, brusc. (Eu, la  beţie).

Am asistat fie ca om implicat direct, fie ca martor distant, la mai multe situaţii de genul: aaa, ne-a picat o megafinanţare în cap, hai să futem baaaani. Şi-i vedeai pe oamenii aflaţi în această situaţie spărgându-se în cheltuieli ca nişte paşale turceşti, scobindu-se în dinţi cu scobitori de aur, devenind îngrozitor de aroganţi şi de detestabili cu cei din jur pentru că, vezi doamne, dacă cineva ţi-a băgat toţi acei bani în cur este pentru că meriţi şi, sigur, de acum încolo eşti Midas, iar tot ce atingi tu se va transforma în aur.

Ei, bine, nu-i aşa. Pe termen lung, se va lăsa cu dependenţă de futut bani pe tâmpenii şi cu frustrarea majoră, că uite, eu care merit şi nu mi se dă.

Realitatea este că niciunul dintre noi nu are o valoare fixă. Suntem ca acţiunile la bursă: creştem şi scădem, în funcţie de numărul de lucruri pe care le facem bine sau prost. Şi e foarte normal să fie aşa, ba chiar benefic, pentru că asta ne va forţa să facem eforturi constant, nu să ne culcăm pe laurii din 2000-toamna.

Desigur, unii au pretenţia să fie adoraţi o viaţă pentru 15 minute de glorie, ceea ce e retard. Şi cer nişte dividende care le-au fost deja plătite cu vârf şi îndesat. „Ce ai făcut nou, să meriţi XXXX?” se impune întrebarea. „Aaaa, ce să mai fac, n-am făcut destul?” „Nu.”

Bun, ocazional, câte unora le pică pe cap, pleaşcă, o grămadă de bani. Şi, ziceam, încep să-i irosească frenetic în stânga şi în dreapta, fără a se gândi că, poate, norocul e trecător, şi într-o bună zi vor fi în plop.

De aceea, cred că sunt norocoasă că m-am născut cu un simţ strategic mai bun decât al altora. Ţin minte, eram studentă săracă, atunci când mi-am luat primul onorariu pe o traducere, 50 de milioane. Fusese o carte pe care o tradusesem în net cafeuri, că, evident, un student cu adevărat sărac n-are gadgeturi şi chestii. Acum, suma asta mi se pare normală. Atunci, era „wow”. Nu văzusem niciodată atâţia bani la un loc. Mai mult: nu îmi imaginasem vreodată că ar putea exista atâţia bani şi să fie toţi la un loc.

„Pfooa, cred că îi spargi pe ăştia în mall în două zile”, mi-a zis o fată din cămin.

„Nici prin minte nu-mi trece. Pentru mall am bursa: câte două-trei ţoale noi îmi ajung. Banii ăştia se împart aşa: din maxim 20 de milioane îmi cumpăr un laptop, să nu mai ard gazul în net cafe-uri, iar restul de 30 merg la bancă. Că, dacă termin facultatea şi eventual nu prind alt contract de traducere şi alte filmări, nu strică să ai acolo un bănuţ”.

Aia m-a privit dubios, a clătinat din cap a „nu înţelegi nimic din vyeatza asta” şi a plecat.

Evident că am prins alte traduceri, apoi alte joburi, şi nu am depins niciodată de acele 30 de milioane. Dar aş fi putut depinde. 

––-

Ăsta e un mod de a gândi complet străin românului fomist suprins de o ploaie neaşteptată de bani. De aceea se duc de râpă atâtea iniţiative strălucite şi generos finanţate.

28 de gânduri despre „Despre mari finanţări şi mari fail-uri

  1. Sa fie summit-ul UE din acest weekend?
    Sa fie vremea asta tomnateca?
    Ce te face sa fii atit de tinara si deja consevatoare?
    Nu-ti place ‘katching’ (sau cam asa ceva)? Sunetul casei de marcat de la mall…

  2. chiar si pt card, tot se deschide casa 😀

    altfel, apreciez atitudinea, tot student sarac am fost si eu(ma rog, nu foarte), iar „conservatorismul la bani” nu tzine de varsta, ci de altceva 😈

    • băi, când comentează unul pe lângă, răspunzi cu o ironie. când comentează doi pe lângă, îţi dai seama că oamenii n-au simţul ironiei şi aptitudinea de a percepe nuanţe, îţi înghiţi înjurăturile şi le dai test de inteligenţă: recitiţi, vă rog postarea. stabiliţi gradul de relevanţă al remarcilor voastre raportat la contentul meu.

        • o replică la fel de penibilă ca şi cea precedentă. ok, ne-ai convins: joci la perfecţie rolul retardului penibil, când îţi propui.

          partea nasoală e că pe mine retarzii monocorzi mă plictisesc relativ repede. de aceea aştept să dai şi un semn de inteligenţă cât de curând, sau te bag în ban.

  3. Eu o s-o dau pe Lorena ca exemplu fii-mii. O să-i spun fii-mii să strângă bani la ciorap.

    Este adevărat, e păcat să cheltuiești aiurea, fără simțul măsurii.

    În general, cei care fac rost de bani ușor, pe nemuncite, azvârl cu ei în dreapta și în stânga.

  4. Eu am început să mă gîndesc să cîşgit la Loto aici, dar poate că mă fereşte cineva de binecuvîntarea asta.
    Îmi mai cumpăr din cînd în cînd scratch-card-uri. Aşa, for fun.
    Dacă nu cîştig, mă descurc. Lumea merge înainte.

  5. Chiar aşa. Cum am câştigat primii bani?

    Primii bani (3 lei ~ 3 îngheţate) i-am câştigat prin muncă, ajutând o vecină să-şi bage lemnele în curte. Fără să-i cerem şi fără să ne fi aşteptat la asta, ea ne-a dat fiecărui copil câte 3 lei. OK.
    La scurt timp am găsit pe jos 5 lei. Suma mai mare şi efort mai mic (o singură aplecare).
    Apoi am primit o puşculiţă cu 100 lei în ea. Efort zero, sumă astronomică.

    Sesizaţi vreun tipar?

    • DOAR din forţe proprii? bag seama că tu glumeşti. sau eşti prost. arată-mi tu mie românul tânăr care şi-a luat o casă fără backup părintesc corespunzător. sau fără sponsor bogat. (şi nu, nu servesc viorei lişi sau similari, am stomacul sensibil la urâţenie fizică).

  6. Doar din FORTE proprii? Pai ar cam fi multi. Doar doi, la repezeala.
    – Cătălin „The Carpathian Death” Moroşanu (born June 30, 1984)
    – Andreea Răducan (born 30 September 1983)

    Intre tinerele genii literare, care daca inca nu si-au cumparat casa exclusiv pe propriul talent e doar pentru ca nu simt nevoia sa monetizeze, as mentiona doar pe Simona Catrina. (Probabil primul Nobel pentru literatura pe care-l vom trece pe rabojul natiei.)

    • nu pentru că nu simt nevoia să monetizeze ci, pentru că, în România, talentul literar NU SE POATE monetiza. de aceea facem presă şi traduceri.

      în altă ordine de idei: de când comparăm sportul cu literatura? nu e ca şi cum ar exista o olimpiadă de proză cu premii astronomice, nu?

      şi, pe bune, decât să vii la mine pe blog să-mi dai peste nas cu „ui’ ce talentaţi e alţii şi tu nu” nu ţi-e mai simplu să te duci direct pe blogurile ălora şi să fii fericit cu ei? Că, în mod paradoxal, alţii-s cei talentaţi, dar tu îmi consumi timpul şi răbdarea mie.

  7. Pare rau, dar onorariul pentru o traducere de carte nu-ti „pica” din cer, ci are in spate o gramada de ore de munca. Pica daca traduceai o pagina.

    • nu, soro, nu DESPRE ASTA ESTE VORBA.

      POVESTEAM DESPRE MEGAPROIECTE MEGAFINANŢATE, DE OAMENI CARE AU FUTUT BANI CU CRUZIME ŞI ACUM PLÂNG ÎN PUMNI.

      APOI DĂDEAM CONTRAEXEMPLUL MOMENTULUI MEU DE GÂNDIRE STRATEGICĂ, ŞI ZICEAM CĂ AŞA AR FI TREBUIT SĂ FACĂ.

      GEN.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s