Presa imaginară

Există o tendinţă AAAABSOLUT UCIGĂTOR DE ENERVANTĂ în presa zilei de azi, şi anume „interviul imaginar – jurnalul imaginar de vedetă – imitaţia penală a realităţii în scop de amuzat cretinii şi dacă nu-i amuză sunt cretini dă-i dracu”.

Motive: Salariile din presă au scăzut. Jurnaliştii nu se mai simt motivaţi să sune persoane publice reale, să le îndure fiţele şi fasoanele şi să facă materiale reale pe un căcat de bani. Terenul e obositor şi câh-câh. Taxiul e scump, benzina e scumpă, mijloacele de transport în comun sunt jegoase, pe bicicletă nu se urcă, că se surpă sub cele 5 chintale de cur. Şi atunci se apucă, din vârful patului, să pună de la ei vorbe vag retarde („voit retarde, fă, să sugerez subtil că eu cred că ăla e retard”) în gura vedetei sau politicianului X. Sau, alteori, moare X. şi-i face pulică frânaru interviu retard imaginar, să sugereze ce haios e el (pulică frânaru) şi ce retard era, chipurile, ăla care a crepat şi nu te mai poate da în judecată pentru calomnie.

Exemple:

a) Interviul imaginar:

Logic, nimic din ceea ce va spune persoana intervievată imaginar nu va surprinde cititorul. Retardul, ăsta, reporterul, ŞTIE DINAINTE toate clişeele penibile despre ăla şi le va repeta arogant, cu senzaţia că spune noutăţi. Trebuie să fii lovit grav de morbul prostiei, să îţi imaginezi că ştii totul despre un om şi să îi bagi în gură impresiile tale de pulete bătut în cap drept spusele lui. „N-ai înţeles, eu de fapt încercam să fiu comic”. Cel care încearcă să fie comic aşa e ca retardul blocului, ăla care scoate băşini lungi şi biluţe de muci din nas  încercând să fie comic.

Ce m-a făcut să dau ochii peste cap recent:

Penibiliciunea asta  sinistră, postată în categoria „Cultură”. Cultură de bacterii care induc prostia în om, poate.

B) Jurnalul / fişa / hârtia igienică imaginară de personalitate publică

Idem, ne folosim de „ce zice lumea” (da, aşa fac şi gospodinele care pun gogonele la murat, fraza lor preferată e „lumea zice că” sau „oamenii zice că”) despre X. şi ne dăm comici în limitele stereotipului.

Ce m-a făcut să dau ochii peste cap recent:

Penibiliciunea asta superficială. dacă vrei cu adevărat să satirizezi ceva, calea corectă e: documentează-te pe subiect. bine, bine de tot. Apoi, cu pretextul satirei, SERVEŞTE CITITORULUI INFORMAŢII NOI. Satira adevărată e aia care informează, pe lângă faptul că ia la băşcău. Băşcăul fără informaţie nu are ce căuta în presă, cel mult în caterinca spărgătorilor de seminţe din spatele blocului.

c) Nici nu există termen scurt pentru chestia asta, în afară de „retarzenia absolută”. Pe lung: luăm o chestie din realitate şi o aplicăm fără nici o legătură cauzală sau vreo asociere explicabilă într-un univers raţional unor personalităţi publice care n-au nici o treabă cu chestia aia din realitate, pentru a batjocori cele mai banale clişee răsuflate şi arhicunoscute despre ei. Nu ai cum să râzi nici de asociere (că nu există), nici de clişee (că-s fumate şi răsfumate). Informaţie nouă şi relevantă? Are you kidding me? Genul ăsta de texte cred că au un şablon în computerul autorului, ca în celebra „manele creator” de acum câţiva ani.

Pasul 1: insert event nou şi vag amuzant

Pasul 2: public target: sub 5 ani sau în localităţi sub 1.000 de locuitori

Pasul 3: alege personalităţi publice celebre pentru un mic amănunt penibil pe care s-au făcut tone de poante uzate şi dezabuzate, de care nu mai râde nici nebunul satului.

Pasul 4: dă-i drumu’, mânca-ţi-aş.

Ce m-a făcut să dau ochii peste cap recent:

Penibiliciunea asta apoteotică, moartea definitivă a oricărei forme de creier. Şi da, ştiu scuza: „scriu intenţionat sinistru de cretin, să aibă lumea reacţie”. Aşa ar putea spune şi Oana Roman: „Sunt intenţionat sinistru de urâtă şi de grasă, să aibă lumea reacţie”. Oops, dar se pare că boala citatelor imaginare din vedete e contagioasă, ca orice formă de prostie. Mai bine mă opresc aici.

13 gânduri despre „Presa imaginară

  1. Săraca Oana Roman, ea fiind cea cu regimul bomboanelor cu gust de mititei…atunci ce să mai zicem de dama cu pandalii? Mai ales…că nu-i aşa? E persoană publică.

  2. Cuvant preludiu: „presa romaneasca este un jeg” – SOV

    n-as fi prea uimit sa citesc maine/poimaine ceva gen „romani care fac cinste patriei – concursul international Big Tits a fost castigat de Cristina care e din Romania si stewardesa”

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s