While My Guitar Gently Whips

Pe lângă faptul că erau retarzi şi toţi cei care le-au „coveruit” songurile au făcut-o mai bine decât le-au cântat ei, Beatleşii nu ştiau să pună titluri ca lumea. Nu vă sună mai bine ăsta decât al lor?

şi nu vă sună mai bine un cover decât originalul?

31 de gânduri despre „While My Guitar Gently Whips

        • Pai acum suntem chit. Ca si eu m-am simtit infrant cand mi-ai zis ca bancul nu e nou. Si acum sa revenim, nu ca as avea ceva cu tine, da’ sa stii ca in general bancurile nu sunt noi. Ele circula din gura in gura. Cam cum s-a intamplat si cu balada noastra populara, „Miorita”. Deci comentariul tau acid ma face sa ma simt un fel de Vasile Alecsandri, pentru ca si dumnealui, cand a publicat balada in forma scrisa, au venit niste tarani si i-au spus: „Ha-ha-ha, ce prost esti, mai Vasile. Balada aceasta e mai veche si decat mine”.

        • măi, de când am văzut, pe blogul tău, că spui că octavian paler a fost un „mare român” (sintagmă de care râdea şi el de câte ori o auzea), m-am cam lămurit pe unde-ţi pasc discernământu’ şi simţul ridicolului. aşa că judecăţile tale, în genere, au valoarea unui pârţ în tramvai.

          mai bine bagă-ne bancuri din alea, de care ştii tu. zău că eşti mai simpatic decât când eşti encomiastic şi cazi în penibil.

    • Ca am inceput si am continuat cu ironii, asta am inteles si n-am avut nimic cu tine. Da’ de unde pana unde sa ajungi la jigniri, asta denota sapte ani de acasa facuti la FF. Nu de alta, da’ sa te apuci sa jignesti, multa minte nu se cere. E plina tara asta de birjari. Si pe „encomiastic” asta, l-ai invatat la „drept”, sau la „stiinte politice”. Nu de alta, da’ e plina tara asta de minti luminate, absolventi de drept. Chiar, ai vazut vreodata cum se amuza Mircea Badea de H.R. Patapievici pe faze din’astea ? Adica e penibil sa inveti cuvinte din dictionar si apoi sa vii faci pe intelectualul cu ele in ideea ca restul sunt niste prosti, evident n-au absolvit dreptul, si n-au cum sa stie ce e aia „encomiastic”. Bleah. Hai pa !

      • numai un tâmpit poate crede că dacă el nu cunoaşte un cuvânt, înseamnă că alţii care-l folosesc vor să epateze. împuşcă-te.

        şi, ca să nu zici că-s rău, o s-o luăm cu binişoru’ cu limba română. analizează-ţi următorul enunţ şi spune-ne ce e greşit în el: „pentru ca si dumnealui, cand a publicat balada in forma scrisa, au venit niste tarani”. Screme-te, poate vezi buba.

        ah, da, nu ştiam că eşti fan mircea badea. mulţam că mi-ai spus. deşi, drept să-ţi spun, se cam vedea.

        aidi, pa, du-te caută „mari români”. :))))

        • Daca ii face pe altii „tampiti”, vine cu replici de genul ” pârţ în tramvai” iar apoi o da cu „encomiastic” pe bloguri, crezand ca el e singurul de pe planeta care a citit o carte si cunoaste acest cuvant, inseamna ca l-a injurat viata asta destul de rasu, si i-a lasat sechele. Ce sa-l mai injur si eu. Multa sanatate ii doresc.

        • tu chiar eşti nătâng. repet:

          1) un om care nu cunoaşte un cuvânt – şi care-l consideră „snob” (n-ai folosit termenul ăsta, dar se subînţelegea) pe unul care ştie ce înseamnă cuvântul respectiv – dă dovadă de prostie crâncenă şi manelism.

          2) ei, ai găsit buba din enunţul tău? nu?! keep digging, smarty!

          3) ce cărţi scrise de patapievici ai citit tu, ca să poţi să emiţi o judecată de valoare despre lexicul pe care-l foloseşte? aaa, sau vrei să fii şi tu iconoclast ca idolu’ tău? ups, alt cuvânt pe care ciobanul din tine nu l-a auzit. marş la dicţionar.

        • Am semi-citit niste carti de Patapievici, semi-cunosc doua-trei cuvinte, pe care le folosesc in speranta ca nimeni n-a mai auzit de ele (de zici ca sunt singurul de pe Terra care a pus mana pe-o carte), vorbesc semi-politicos pe bloguri (de fapt ii fac pe altii „tampiti”), si am semi-absolvit o mare, mare facultate. Daca semi-intelegi ce vreau sa spun.
          P.S. faza cu „am semi-absolvit” e la fel de plina de penibil ca accea in care oameni foarte inteligenti isi pun in semnatura „drd. Neica Nimeni”. Deci ori esti doctor, cu teza sustinuta si doctoratul luat, ori nu mai esti. Nu exista titlul de „doctorand”. Da’ vorba aia’, arata bine si ia ochii la prosti sa scrii „drd.”

        • am „semi-absolvit” înseamnă că încă n-am terminat facultatea respectivă. adică încă sunt student. deşteptule.

          p.s. tot n-ai răspuns la punctul 2.

        • Pai daca esti student, asta se cheama, culmea, ca esti student. Nu ca ai „semi-abslovit” nimic. E ca atunci cand mergi cu trenul si ori ai bilet, ori n-ai. Nu exista „semi-am” bilet.
          Deci fa bine si modifica exprimarea aceea nefericita de pe blogul tau, pe bune. Deci asta e un sfat dat cu cele mai bune intentii, si daca nu ma crezi pe mine in chestiunea asta, cere si parerea altor oameni. Asta dincolo de jigniri si ce-am mai scris noi aici.
          In alta ordine de idei, am observat si eroarea mea de exprimare de care zici tu, am oservat si ca ai sesizat-o, deci gata cu prostiile si cu jignirile. Pe mine nu m-a deranjat ironia ta cum ca bancul e vechi. M-a deranjat cand ai inceput sa jignesti, ceea ce nu e elegant, mai ales cand interlocutorul tu te-a jignit. Si asta e cu atat mai ciudat cu cat jignirile astea vin de la un om care mentioneaza la el pe blog ca a scris poezie, fapt de care nu ma indoiesc. Deci hai sa revenim la un ton normal, sa ne ironizam cat doresti tu, dar sa nu ne jignim. Ok ?

        • te poţi îndoi de ce vrei tu, eşti un om liber. dar ar trebui să îmi spui, în răspunsul meu de după acela cu „bancul e vechi”, UNDE E JIGNIREA.

        • Intr-adevar, ai dreptate. „Judecăţile tale, în genere, au valoarea unui pârţ în tramvai” nu e jignire. Si nu tu ai zis treaba asta, deci scuze. Blogul Lorenei rateuri, si a aparut singura replica asta. Deci Lorena, sa-ti repari gloaba de blog.

        • Dan Boeriu, serios ca stiu ce e autoironia, dar cand ii spui cuiva „judecatile tale au valoare unui part in tramvai”, fara ca acel cineva sa te fi jignit inainte, asta chiar nu mai e auto-nimic. E de-a dreptul o insulta. Dar hai sa trecem peste toate astea. Iti doresc sincer sa scrii poezii frumoase, sa citesti carti asemenea, sa scrii in continuare despre cartie pe care le citesti, iar „microbul” acesta sa fie molipsitor. Chiar e nevoie de asa ceva.

  1. Pe nisipul de la mare, Eu ti-am scris ca te iubesc, Astazi a venit furtuna, Scrisul mi l-a sters (X2)
    Basarabia, Iugoslavia, caut urma ta Si nu dau de ea, si nu dau de ea (X2)

  2. Pe nisipul de la mare, Eu ti-am scris numele tau, Si-a venit furtuna mare, Si l-a sters…imi pare rau, mai! X2
    Esti din Constanta? din Mangalia? ori din Bucuresti? Spune-mi ma iubesti. X2.

  3. Da in ambele cazuri. Insa..

    Comparam un sud-american si o americanca cantareata de soul cu niste britanici. Stiind ca artistii au muzica in sange, si stiind ce fel de sange au mai-sus-mentionatii, chiar daca o comparatie does not do the Beatles justice, nu inseamna ca ies neaparat pe minus. Cat despre nume, depinde de ce fel de sex iti place.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s