Ca-ntre fete

„Imigranţii” de Ioana Baetica e o carte minunată. O să aflaţi de ce din VICE sau, mai simplu, cumpărând-o şi citind-o. A lansat-o joia trecută, iar în weekend ne-am văzut să o intervievez.

În timp ce veneam acasă, mă gândeam cu tristeţe în sinea mea: uite o femeie foarte frumoasă. Autoare de proză. De data asta, a scris un roman excepţional. De ce ea va avea parte de promo redus, în câteva reviste de specialitate, iar una ca Inna, care iroseşte fix cinci minute pe o penibiliciune dreasă din autotune, va avea spaţiu interminabil de promo peste tot?

Un om care scrie nici măcar nu are autotune, să-şi dreagă firul poveştii, dacă o ia prin porumbişte. Nu se are decât pe sine şi câţiva prieteni de încredere.

25 de gânduri despre „Ca-ntre fete

  1. Păi e simplu de ce nu are Ioana Baetica cititori. Scrie „prea sus”. Din cauza decretului lui Ceauşescu s-au născut foarte mulţi copii tâmpiţi care nu pot pricepe şi nu-i interesează cărţile Ioanei Baetica. Îi pasionează mai mult cracii Innei. E simplu.

  2. @ george: ioana baetica (morpurgo) ARE cititori. eu sper doar ca noul ei roman să fie, dpdv valoric, peste „fişă de înregistrare”. că nu e greu, fie vorba-ntre noi.

    da’ ce te-a apucat cu băşcălia ta cu copiii tâmpiţi?

  3. Păi ce nu înţelegi?
    În secunda în care se naşte o jandeză, se nasc în maternităţile din România şi cei aproximativ 500 de ascultători ai producţiilor ei. În secunda următoare, se mai nasc 500. Şi tot aşa. Nu au nevoie de nimic în afară de urechi ca să le placă muzica aia. Şi nu există cântăreţ atât de prost încât să nu aibă fani. De la copilul salam la trupele plătite de primărie să cânte prin parcuri, toţi ridică mulţimile în picioare.
    Cărtărescu a făcut bătături în palme până când au lăcrimat primele trei babe.

      • Nope. Una trage într-un studio o voce penală care de fapt e prea prelucrată ca să fie a ei şi presa o aclamă de parcă ar fi Ella Fitzgerald ieşită din groapă şi cu 30 kg mai puţin, alta munceşte ani în şir pentru o carte bună, şi în câteva reviste de specialitate vor avea grijă la fel de mulţi trolli penibili precum Cioroianu să îi explice cât de proastă e şi că de fapt locul ei era la cratiţă.

  4. Hai să-ţi mai spun nişte chestii de căcat:
    1. Cu cât un produs e mai nociv, cu atât e mai scump. Cu cât e mai folositor, spre indispensabil, e mai ieftin spre gratuit:
    Cocaină-ţigări-alcool-zahăr-pâine-apă-aer

    2. Cu cât o activitate este mai nocivă sau mai inutilă, e mai bine plătită şi asociată unui prestigiu mai mare. Cu cât o muncă e mai grea, e plătită mai prost şi mai dispreţuită:
    Bancher-jucător la bursă-politician-vedetă tv-avocat-profesor-muncitor-ţăran

    Să nu-i arăţi lui Nedo, că zice după aia că nu sunt de dreapta.

    • lorena, hai să-ți zic o fază. nea nu e numele real al lui nea, ci numele de scenă. de fapt, numele lui real e visarion.
      visarion pentru nea este echivalent cu dem demetrescu minus buzău pentru urmuz.
      și se pronunță ne-a, e un hiat micuţ acolo, cică dă mai bine pe catwalk.

  5. Institutiile responsabile cu difuzarea culturii si implicit cu educatia maselor sunt incapabile…este evident.Intelectualii,soldatii acestei armate ciuntite chemata cultura au de ales intre viata si moarte. Pot crapa plangandu-se sau zeflemisind cosmopolit jalnica realitate in care ne zbatem toti sau pot merge in prima linie…acolo unde pute a lipsa de educatie si civilizatie.

    • domnule Robert Statnai, mi-a scapat mausu, din greseala, pe numele dvs. albastru. ce vad: varza de puric cu hawking, tocanita de coposu cu paunescu, gulas de dilema veche cu smiley, placinta de brenciu cu petre tutea. si o moaca de prost stanga-sus.

      1. pai de ce ?
      2. pai se poate ?

      • Domnule om bun,nu toti putem fi inteligenti,frumosi si integralisti.Tot prosti si tot multi am ramas spre deliciul disperat al celor putini dar alesi…de nimeni daca il alegeti per Hawking sau Doamne Doamne in cazul in care inclinati inspre Puric.Vom continua sa admiram (ca prostii,binenteles) valorile trecutului incercand a gasi cate ceva decent si in ziua de azi.Probabil din nevoia de repere,de frumos,de viata sau cum banuiesc ati spune dvs….din prostie.Cu deosebit respect

        • pareti, domnule Robert Statnai, un domn care trage de fiare. cate kile impingeti de la piept cu haltera ?

        • Dincolo de aparente si de cate ‘jde kile se pot impinge de la chept,stimate domnule om bun,dvs. chiar sunteti dibaci in ale pamfletului.Mi-am permis sa citesc reflectiile domniei Voastre versus societatea romaneasca in epoca de aur.Chapeau!Si incercand sa ne apropiem de subiect ati imagina,spre ex., o poveste ireala despre destinul lui Steve Jobs care se naste in Romania si se cheama Stefanica Slujba iar pe de alta parte o tanara si talentata scriitoare Ioana Baetica care se naste in USA cu numele de Joanna Kid?

    • Intelectualii,soldatii acestei armate ciuntite chemata cultura au de ales intre viata si moarte. – exceptional! ma cac pe mine de invidie ca n-am inventat io fraza asta 😦

      • Incercati cu doua lingurite de orez fiert fara sare inainte si dupa ce ascultati ultimul hit al Innei,de trei ori pe zi,in fata oglinzii.Nu va lasati in voia muzicii,rezistati dar mai ales repetati cu voce tare pe toata durata melodiei:Ce tare sunt!

        • in schimb dvs nu veti scapa de icter mancand cacat. altfel, vad ca va delectati cu motivationale, cunoasteti cum se face. misto lecturi.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s