Actoria proastă e agonizantă

Zilele astea e la Bucureşti Romania International Film Festival. Un festival interesant, cu multe filme interesante (chiar mâine apare pe site-ul Vice un interviu cu o regizoare care m-a dat pe spate cu un documentar fabulos), cu integrală Nae Caranfil şi noul film al Juliei Taymor, regizoarea care a făcut Frida. Deci, un eveniment mişto, în linii mari.

Dar în seara asta, era să înnebunesc în sala de cinema. Şi mi-am dat seama de o chestie: poţi avea cea mai fenomenală idee din lume, dacă n-ai actori, ai belit-o grav, definitiv şi iremediabil.

Împricinatul este filmul „Arahet” („Poteca”), film armean, în regia lui Ruben Kochar. Şi are la bază o idee foarte tare: un armean care o arde blazat în America, impersonal şi plictisit, cu un job naşpa şi o gagică sătulă de el ca de mere pădureţe descoperă o potecă misterioasă, care îl duce îndărăt în lumea înapoiată şi simpatică a Erevanului.

Buuun, deci mişto. (Spre deosebire de „Melancholia” care porneşte de la cel mai retard clişeu SF, planeta care ciocneşte pământul şi rade viaţa de pe el, aici chiar avem o idee interesantă. Dar de la idee şi până la transpunere e cale lungă şi îmbârligată).

Iar transpunerea e de mega căcat. Toţi actorii joacă cu plictiseala şi ciufuţenia unor oameni neplătiţi. Îşi spun replicile de parcă ar fi copii de 4 ani recitând ricănuştiasăzică la serbare. Se mişcă fals, vorbesc fals, se comportă fals, trec prin cadru cu civilia banală cu care trec oamenii normali pe Calea Victoriei, într-o seară de miercuri, în drum spre Pizza Hut. Puneţi un aparat de filmat pe ţâşnitoarea de vizavi de Cercul Militar, lăsaţi-o acolo o oră, şi, dacă n-o ciordeşte cineva pe parcurs, veţi avea tot atâta actorie ca în „Arahet”. Ba mai multă, chiar, pentru că oamenii se vor mişca natural şi nu vor recita ricănuştiasăzică.

Ce s-a întâmplat mai departe? Habar n-am. M-am plictisit şi am tirat-o. Nicăieri nu e actoria proastă mai sinistră decât pe ecranul de cinema, unde un ton fals e pe Dolby Digital şi o privire inexpresivă se întinde pe 2 metri.

12 gânduri despre „Actoria proastă e agonizantă

  1. Nicăieri nu e actoria proastă mai sinistră decât pe ecranul de cinema, unde un ton fals e pe Dolby Digital şi o privire inexpresivă se întinde pe 2 metri.

    Aș mai adaugă și imperfecțiunea femeilor la lista aia. La începuturile filmelor de înaltă definiție (HD pentru anglofili) se tot bătea apa în piuă că femeile vor trebui să arate perfect și că orice rid se va vedea din avion.

  2. Am vazut Melancholia de curand la cinema. E o capodopera. Trier e un geniu. Nu-mi place mai mult decat Antichrist, dar foarte bun. Iar coloana sonora aleasa de Trier pentru film, preludiul din tristan-ul lui Wagner se potriveste perfect/. Ca si Handel din Antichrist.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s