Super Balcanic Şou

Deşi mă duc cu drag la toate concertele rafinate de blues, jazz, muzică simfonică şi experimentală la care mă cară amicii mei minunaţi – sau la care îi car eu pe ei – trebuie să recunosc că, dacă povestea nu are un pic de umor şi de poale-n-cap, mă plictisesc repede. De aceea, pot spune cu mâna pe inimă că nici un spectacol al acestui an nu m-a dixtrat şi nu m-a făcut să ţip extatic, aşa cum au făcut-o Emir Kusturica şi No Smoking Orchestra, cu Zdob şi Zdub în deschidere.
Am uitat de mine, am uitat de spaţiu şi timp: m-au halit pe pâine, m-au supt în totalitate, iar alea trei ore – cât a durat evenimentul – au trecut absolut imperceptibil. Am chirăit, am ţopăit, am răcnit – fără să-mi fi propus să fac aşa ceva. Adică, pe bune: uitaţi-vă la mecla mea, în fruncea blogului: par eu omul care să urle ca disperatul la un concert?

Bun, dar să revenim la această experienţă complet dementă: concertul lui EK, cu ZZ în deschidere. Vreau să lămurim o treabă de la bun început: SUNT FAN ZDOB ŞI ZDUB! ZZ RULZZZZ! Sunt fan al versurilor lor pline de haz, al ritmurilor jucăuşe, şi mai cu seamă, sunt fanul energiei şi pasiunii cu care îşi fac şoul pe scenă. Am ajuns la concertul lor extrem de extenuată, cu capul calendar; în zece minute ţopăiam pe scaun ca pe un căluşel zglobiu, cântând în gura mare, iar în alte zece minute dansam. Nu ştiu dacă există vreo formaţie românească la fel de histrioană ca ZZ. Poate Nightlosers. Dar Nightlosers nu au energia şi nebunia scenică a Zdubilor. Pe de altă parte, nu i-am văzut pe Zdubi cântând în spaţii mici, şi nici nu mi se par potrivite pentru ei. Fiindcă forţa lor scenică e de aşa natură, încât cere expansiune şi spaţii vaste de desfăşurare.

Acum, intenţionam să înfig un videoclip ZZ de pe iutub, dar m-am răzgândit. Nici unul din clipurile lor nu poate măcar să sugereze farmecul şi clocotul prestaţiilor live. ZZ e una din puţinele formaţii româneşti care iradiază pasiunea de a fi pe scenă. Şi rezultatul se poate caracteriza printr-un singur cuvânt: DELIR!

Mă întrebam în pauză ce Dumnezeu poate face Kusturica, pentru a crea o atmosferă şi mai tare decât opening act-ul. Ar fi fost patetic să fie sub formaţia de deschidere, dar în clipa aia mi se părea că Zdubii îmi dăduseră tot ce voiam şi mai mult de atât: muzică, energie, râs, dăruire. Există mai mult de atât?

Şi au intrat pe scenă…

Delirul a fost de o intensitate incredibilă – şi totodată, perfect controlat. Poantele jucate cu o spontaneitate convingătoare de vocalistul în costum de Batman erau regizate impecabil. E incredibil ce poate face un regizor – adică un constructor de joc scenic – din instrumentarul aparent limitat al unui concert. Câte chestii amuzante poate inventa, câte situaţii scenice aberant-ludice. Toate, desigur, puse în valoare de nişte instrumentişti de rămâneai fără aer, şi de un solist care era trei în unu (ca nessul): vocalist impecabil, actor de stand-up şi acrobat.

E super tare ideea de a-ţi lua – ca regizor – toate soundtrackurile celebre, de a le băga în tolbă şi de a le plimba în turneu european. Să fi fost numai acordurile mele preferate din „Vremea ţiganilor” şi „Pisica neagră, pisica albă” – şi concertul ar fi meritat deranjul. Dar dacă acestora li se mai adaugă şi poante de genul: „Regizorul Emir Kusturica caută Julietă!”, o găseşte în public şi toată formaţia îngenunchează în faţa ei, cântând o melodie de dragoste – sau vocalistul alege alte două voluntare în public şi le dă un arcuş cât juma’ de scenă, de care îşi freacă formaţia viorile şi chitarele – iar acordurile care ies din ele sunt impecabile – poţi să spui că eşti mai mult decât răsfăţat. Poţi să spui că ai asistat la un miracol al umorului şi al virtuozităţii. Şi că nu ai ştiut nimic despre arta de a face spectacol – până în clipa aia.

Închei cu o singură mărturisire: mi se întâmplă rar să mă contopesc în totalitate cu actul scenic. Şi mi se întâmplă şi mai rar să mă capteze pentru trei ore. Prin prisma acestui fapt, o să consider că ieri mi s-a întâmplat o minune.

27 de gânduri despre „Super Balcanic Şou

  1. Ai stiut sa redai in cuvinte exact ce-am simtit cand topaiam pe ritmurile Zdubilor, cand ne-am hlizit la aparitia pe scena a lui Batman-Superman (avea aripi de Batman, dar costumul era albastru cu o dunga rosie, gen Superman 😛 ) si cand ii aclamam si aplaudam frenetic. Btw, o sa te invat sa fluieri asa cu degetele daca vrei! 🙂

  2. în românia lumea imită. imita la greu, rău şi jalnic. de aia multe trupe româneşti nu au aşa succes ca cele din basarabia, de exemplu. mă refer chiar la muzică, nu la tâmpenii.
    succesul grandios, atât de mult râvnit şi visat, nu vine pentru că, pe lângă talent, e important să mai ai şi un fel de nebunie, o scânteie, ceva inventat de tine, scos din tine, nu auzit şi copiat de afară. degeaba ai ureche bună şi voce, degeaba ai tehnică, dacă nu eşti original în ceea ce faci. dacă imiţi mişcări, gesturi, stil vestimentar, rămâi o copie, poate chiar una bună. dar atât şi nimic mai mult.
    zdobii sunt originali şi prin asta câştigă. aici, la moscova, la chişinău şi pe unde îi duce avionul…

  3. Zdubii mi-au placut f mult in 2007 la Peninsula, si i-am vazut de destule ori. Atunci mi s-au parut cei mai EI. Aseara… au fost intr-adevar scanteiosi. Cred ca sunt singura trupa de la noi pe care cand merg sa o vad nu pornesc cu un sentiment de blazare. Niciodata. Intotdeauna ii gasesc refreshing, sparkling si expansivi. Valerica imi face inima confetti de fiecare data. 🙂
    EK si incredibila orchestra nefumatoare… M-au amuzat toate fazele pe care le-ai povestit, plus cea cand explica faptul ca e o greseala ca ei nu sunt considerati aratosi, pt ca il au pe trompetist. :))
    Si eu am plecat de acolo vrajita si electrizata. Mai mult nu stiu ce as putea comenta, pt ca ai surprins esenta a tot ce a fost.

  4. Da, am fost. Si eu regret ca nu am stiut dinainte ca vei veni. Dar tot e ceva ca am vibrat ca zvapaiatele in momentele alea, deci cumva parca am trait impreuna acest concert, prin impactul lui si prin intensitatea cu care ne-a marcat. 😀

  5. simonarrr: de ce, până acum mă suspectai că îmi place romeo fantastik? 😀

    andhra: da, concertul ăla a fost un fel de orgie a urechilor. (şi aici, ochii minţii mele văd un desen animat porno cu multe urechi care şi-o trag în toate poziţiile. 😛 )

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s