Postare inspirată de o discuţie de aici.
Iar ceea ce m-a indignat a fost remarca unui comentator, cum că „bătrânii nu mai vor să trăiască”.
Ce vorbeşti, franţ? Ce anume îi determină pe bătrâni să stea ciorchine prin spitale, să-i copleşească pe doctori cu orice simptom, cât de mărunţel, dacă nu tocmai NEVOIA DISPERATĂ DE A SE CRAMPONA DE VIAŢĂ?
De ce iau pumni de medicamente, uneori după nişte scheme matematice de îţi stă mintea în loc, dacă nu DIN DORINŢA DE A SE CONVINGE CĂ POT FI SĂNĂTOŞI?
De ce toate autobuzele sunt pline de ei, de la prima oră, dacă nu DIN DORINŢA DE A SE AFLA ÎN MIJLOCUL MULŢIMII, ŞI DE A VEDEA OAMENI, pentru că singurătatea de acasă îi apasă?
De ce la toate tocşourile de televiziune, sună tot soiul de bătrânei indignaţi, dacă nu DIN DORINŢA DE A FI ACTIVI PE PLAN SOCIAL, SAU DE A PĂREA ASTFEL?
De ce toţi bătrânii te copleşesc cu „ştii, când eram eu tânăr, eram aşa, aşa şi aşa”, dacă nu din NEVOIA CA TU SĂ ÎI VEZI PRIN PRISMA ACELOR ADEVĂRURI?
Să spui că bătrânii nu vor să trăiască, e grav. Nu e doar discriminare pe criterii de vârstă – care e un termen detaşat şi rece – e lipsă de compasiune. Incapacitate de a înţelege nevoile altuia. O incapacitate care ar trebui să ne pună pe gânduri.
Dar, după cum îi spunea ieri în metrou o bătrânică unui june tuciuriu, care a împins-o la o parte şi şi-a postat vânjoasele ciolane pe scaun, privind-o sfidător – o să ajungi şi tu bătrân…
Dragoste la prima cafteală 
corect. plus ca, dincolo de dorinta de viata, e, uneori, frica de moarte.
Povestea baietilor cu teoria deciziei este corecta. Am stat langa un om care a avut de luat o asemenea decizie. Si a luat-o, castiga poate 6 luni, a ales sa moara fara sa se chinuie suplimentar si sa-i chinuie pe cei din jurul sau. A fost o decizie instantanee si fara dubii, de neoprit. Inseamna ca nu voia sa traiasca? Nici pe departe, dar a voit sa moara demn decat sa supravietuiasca rusinos.
Si eu cred ca batranii vor sa traiasca, se agatza de viaţă pur si simplu, dar in ziua de azi e cumplit cu pensiile foarte mici si preturile asa de mari. Chiar dacă sunt incomozi, trebuie sa-i respectăm, ei pot sa ne dea un sfat, sa ne invete ceva. Bine,ştim că ei sunt acum greoi, noi vom fi la fel, ca în poezia lui Păunescu, intitulată Repetabila povară
Spuneam că bătrânii trebuie respectaţi pentru ceea ce au fost, că sunt demni de respect pt ceea ce au făcut cândva…dar nu s-a postat. Sper că acum se va posta
Scuze ca apar din senin pe aici, urmaresc blogul acesta de ceva vreme, dar sa zicem ca o anumita timiditate, ca si faptul ca nu stiu cum se procedeaza cu bloggurile m-a facut sa raman la stadiul de cititoare, insa acest subiect ma intereseaza in mod deosebit in ultima vreme. Am o pereche de bunici care m-au crescut in primii ani de viata cu cea mai mare grija si afectiune, formandu-mi in buna parte caracterul de astazi. Asta a presupus nenumarate nopti nedormite, efort, griji pentru doi oameni care nu mai erau tineri. Acum, bunicul a suferit o problema de sanatate pentru care are nevoie de o operatie, usoara ce e drept, iar bunica este peste poate de speriata. Atat de speriata incat a inceput si ea sa se simta rau. Poate dintr-o suferinta reala, poate dintr-una imaginata in subconstientul ei, si-a solicitat copiii adulti in cateva randuri in decursul unei saptamani sa vina la ea sau s-o duca la doctor. Ce au facut copiii pentru mama lor care atunci cand erau mici a renuntat la slujba pentru a-i creste si a fost langa ei in fiecare boala si fiecare suferinta oricat de obositor ar fi fost? Au venit cand au fost chemati, insa plini de resentimente ca au fost deranjati de la programul lor incarcat, au tipat la ea, au fortat-o sa manance sub amenintari cu spitale si perfuzii, apoi s-au plans la mine la nesfarsit ca biata de ea (care este intruchiparea femeii ce si-a sacrificat viata pentru copii, sot si nepoti)isi inventeaza in mod constient simptome pentru a-i deranja pe ei, sau pentru a nu fi obligata sa aiba grija de sotul de care a avut grija peste jumatate de veac, ca razbunare pentru o infidelitate din tinerete. Au facut o batrana buna ca painea calda, aflata la ananghie, sa para o femeie diabolica si fara inima doar pentru ca le-a stricat somnul de dimineata si pentru ca o data in zeci de ani le-a rapit cateva ore din timpul valoros.
Poate am fost usor pe langa subiect, poate mi-am varsat propriul amar aici, dar cred ca aceasta situatie este exemplara pentru faptul ca viata si fericirea unui batran incepe sa cantareasca mai putin in balanta atunci cand nu mai este util(izabil), mai sus numita balanta incepand sa incline in directia uratului capsor al confortului personal care sopteste ca batranii nu mai au realmente nevoi, ca ei nu mai vor sa traiasca, ci se agata de viata doar asa, de-ai naibii, pentru a-i chinui pe altii… Si asta pentru ca e mai frumos sa afirmi asta decat sa spui ca nu vrei sa te obosesti sa investesti in ei, fara resentimente, timpul si banii investiti de ei in tine, fara resentimente, cand erai mic…
matinight: şi frica de moarte nu e tot o formă a dorinţei de viaţă?
dan şelaru: precum am spus în postare, eu nu teoria gramoşilor o contestam, ci atitudinea comentatorului care a zis că „bătrânii oricum nu vor să trăiască”. asta e ca aia cu „femeile vor să fie violate”. adică o self-delusion care să ne estompeze egoismul în proprii ochi.
didi: ba s-a postat, dar nu eram aici să aprob.
răcuşoara: tristă poveste! îmi pare rău. 😦
bine, stai, mie afirmatia nu mi s-a parut tip „femeile vor sa fie violate”; era genul de constatare trista, si care se refera la un anumit gen de batrani. la cei singuri si deprimati – ori din cauza bolii ori din cauza singuratatii, ori for both. nu e cinism, e tristetze.
tie ti s-a parut un fel de „e normal sa nu mai vrei sa traiesti cand esti batran”?
ceva în genul ăla, da. completat cu „fără anestezie”.
agh, nu am dat importantza la „fara anestezie”, mi s-a parut o replica tot retorica. da, daca te uiti din perspectiva asta, ai dreptate.
Ilustram un fapt, mai lasa garda jos, nu toata lumea te contrazice. Poate nu stiu eu sa ma exprim. Oricum, sunt oameni si oameni, oameni care se agata de viata trecand peste suferintele pe care le provoaca tuturor, copii, nepoti, nu conteaza, de un egoism feroce, pe care-l inteleg si accept si ma rog sa nu ajung ca ei, si oameni, cum am descris unul, care judeca rece si aleg ce cred ei ca e mai bine pentru toata lumea. Omul despre care vorbeam, si-a pastrat umorul pana la sfarsit, cu vreo 3 zile inainte de a muri a spus „ba v-as cere sa-mi dati ceva sa se termine da’ va baga astia la puscarie” eram gata gata sa-i dau fara sa stie, nu aveam ce. Sunt cam patetic? Refulari.