Nokia sugeeeee…

Am avut mai multe modele de Nokia de când m-am „mobil”-at. Într-adevăr, Nokia evoluează. Învaţă chiar să memoreze ultimul mesaj.

 Într-un singur lucru nu evoluează, ‘tu-le muma-n gât de finlandezi transplantaţi la Jucu. Blocarea tastelor.

 Drept pentru care, până acum, cu modelul vechi, aveam următoarea problemă: trimiteam o mie de mesaje goale la primul număr din agendă. Ghinioniştii se ştiu. 🙂

Între timp, cum spuneam, Nokia a evoluat. Drept pentru care, în seara asta, m-am pomenit că geanta mea a trimis opt mesaje unui adrian, cu următorul text: „Draga mea, am teribil de mult de lucru azi. Cam până la opt. Nu am cum să ajung. Mulţumesc pentru invitaţie.” (mesaj trimis cu câteva zile în urmă unei amice şi memorat de noul Nokia performant.)

Menţionez, respectivul adrian e un el, nu o ea, şi nu mă invitase nicăieri. Şi oricum, ora opt trecuse…

 Cred că la primul a ridicat o sprânceană. La al doilea, a ridicat-o şi pe cealaltă. La al treilea deja nu mai avea ce ridica. La al patrulea i s-a ridicat şi părul în cap. La al cincilea a dat cu mobilul de masă. La al şaselea a dat cu masa de mobil. La al şaptelea, m-a şters din agendă…

Noroc că i l-am trimis şi a opta oară, să mă reintroducă…

(în origini.)

NOKIA. CONNECTING PEOPLE.

39 de gânduri despre „Nokia sugeeeee…

  1. eu am avut un motorola care suna la intamplare numerele din agenda. de obicei noaptea. noroc ca nu sforai altfel imi speriam prietenii 😀 in schimb e ciudat sa auzi pe cineva ca iti respira in telefon la ora 3 dim 😀

  2. si inca o chestie care ma dispera… butonelul ala rosu de dat jet, periculos de aproape de ala de loudspeaker. asa m-am dezvatat sa termin conversatiile cu „ok. pa pa! (bip!)… jigodia ma-tii”

  3. @anaayana: asta e o mare nesimţire: să îţi „mănânce” tot creditul, profitând de neatenţia ta. măcar ştii câte parale face individul(a) respectivă. 🙂

    @wiseass: pe bune? ne faci pe toţi proşti aşa, în grup? ţi-a trecut vreodată prin creierul „wise…” ideea că fraierii ăia de iuzări blochează de zor, şi degeaba o fac? că dracu’ ştie ce şi cum se apasă în geantă, şi aparatul începe să sune-trimită-mesaje-facă-poze?

    @gia: bun şi aşa. 🙂

    @vizy: dacă nu m-ai descoperit tu până acum, nu înseamnă că nu existam.
    faptul că sunt oameni nu e o scuză pentru faptul că oferă servicii de cacao.

    @christ: înseamnă că nu doar nokia suge. poate lansăm competiţia „The Greatest Sucker 2008”. Cu marele premiu: Organu’ de Aur.

    @alexis: loooool!

    @dadatroll: special pentru tine am furnizat explicaţia aia, că ştiam că te prinzi greu. 🙂 veeezi – te am în minte când îmi scriu postările: „chestia asta e pentru oameni, asta e pentru dadatroll.”

  4. nu ştiu daca era nokia, dar ultima dată am ascultat o manea la telefon (eu nu aveam nokia). Şi mai am câteva poveşti dintr-astea de prin liceu, odată când umblam dupa „suta de minute” ca să primesc dolarul de la orange, un coleg „m-a sunat”, avea nokia :D, şi aşa am făcut 100 de minute şi am şi primit dolarul.

  5. :)) Sunteti mici copii. Sotia mea avea un Motorola care suna singu. Da! Pur si simplu statea linistit pe masa, isi alegea un numar si suna. APoi discutii, cu prietenii ca ii sunam si nu le raspundem. Ne-am linistit am schimbat… telefonul, nu prietenii:)

    Ce pot sa va spun despre NOkia este ca nu rezista daca il bagati in apa. IN fine, nici eu nu credeam ca nu rezista, insa Liza (bebelusa mea de 9 luni) mi-a demonstrat ca intr-adevar nu rezista daca ea il baga in gura cand saliveaza ca o dor dintisorii. M-am convins si m-am linistit…. mi-am schimbat prietenii, pt ca numerele lor erau pe telefon:)

  6. @winnetou: deci dacă ai un duşman, cea mai bună cale e să-i faci o nokia cadou. 🙂

    @costel: subscrii şi tu la concursul „Greatest Sucker” şi premiul „Organul de Aur”?

    @dadatroll: eşti un geo-, topo- şi cartograf desăvârşit. 🙂

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine