Azi am terminat un nou roman

Era ora 3 noaptea. Aveam lâmgă mine o sticlă de vin goală şi un motan negru adormit.

Titlul? Logic că nu vi-l zic, să nu cumva să apară titlu.ro până la apariţia romanului. Am învăţat şi eu ceva din faza cu hydepark.ro. Apropo, www.hydepark.ro, futu-vă-n gură, agora.ro era luat? Sau nu v-a dat prin cap că există şi alte metafore care să sugereze libera exprimare?

Primul om căruia i l-am trimis a fost evident Boerescu. Pentru că o să las partea cu reprezentarea pe mâinile lui, pe viitor. Nu doar pentru că, după cum zice Super Freakonomics de Levitt şi Dubner, prostituatele cu peşte câştigă mai mult decât alea fără, dar şi pentru că, dacă zice o fată simpatică: “Vreau ca numele meu să apară pe toate comunicatele legate de proiectul X.” tinzi să zici da-da-da şi să uiţi în secunda a doua promisiunea, în schimb dacă negociezi chestia asta cu un nene între două vârste, ai mai multe şanse să-ţi funcţioneze memoria. Deci, pe viitor, nihil sine Boerescu, cel puţin până se învaţă lumea că râdem, glumim, dar când facem business, cer al dracu’ de serios tot ce cer.

Mail de la om:

am citit doar 7 pagini si imi place
…restul, dupa ce trimit revista la tipar

Ceea ce înseamnă că, în curând, cu observaţiile şi amendamentele lui, îmi voi perfecţiona creaţia şi vom avea din nou ceva de lansat.

About Lorena Lupu

Fut tot ce mişcă. Dacă nu mişcă, îi dau un ghiont. Vezi toate posturile scrise de Lorena Lupu

10 Răspunsuri to “Azi am terminat un nou roman”

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 91 other followers