Noua Dreaptă e sfioasă

Voiam să fac un reportaj funneh de la Marşul Gayfest: să iau cu mine un reprezentant al Noii Drepte, să îmi comenteze evenimentul de pe margine. Ieri au zis că, teoretic, nu ar fi nicio problemă. “Ce revistă? Vice, adică Viciu? Hmm, un nume mai decent nu găseaţi?”

A rămas să ne auzim azi la 11. La primele 2 telefoane nu mi-au răspuns. Şi la al treilea: “Ne pare rău, nu avem ce căuta acolo. Evenimentul nostru e dimineaţa, dacă vreţi să aflaţi poziţia noastră veniţi acolo”. Dar de ceee? “Pentru că nu vrem să mergem noi la ei, şi nu vrem să vină ei la noi. Suntem poziţii distincte”.

Păi da, dar lumea e miiică, mică. Iar oameni cu poziţii distincte se pot întâlni, să vedem ce iese. “Nu, ne pare rău”.

Domnule, insist. Dacă nu vă dezvăluim identitatea, ne plimbăm pe margine ca doi cetăţeni normali şi vorbim calm despre ceea ce se întâmplă în marş, care e problema? Nu facem dezordine, nu perturbăm evenimentul.”
NU FACEM AŞA CEVA! Noua Dreaptă are evenimentul ei, ne vedem acolo. O zi bună.

Fetele deştepte ne fac ziua frumoasă

Când traduc, caut shituri pe google. Când caut shituri pe google, nimeresc pe forumuri geniale. Şi râd. Şi dau şi la alţii.

Luaţi azi un topic genial de pe kudica. Aici.

Teasere:

“dupa stiinta mea cremele anticelulitice contin cafeina, nu cofeina.”

“eu acum am inceput sa iau in serios dupa ce am citit articolul pe un alt site si l-am expus si voua..am incercat o data pt ca cafeaua eu nu beau numai mama bea si trebuie sa astept mai multe zile sa se faca mai mult zat de cafea”

şi după vreo 15 replici despre aplicarea topică a zaţului, se trezeşte o tălâmbă.

“adica voi beti zat sa scapati de celulita ?”

Restul: acolo.

Nişte superoferte

O carte fabuloasă, care vă dă leacuri la îndemână pentru toate bolile pământului. Am tradus-o eu. Eu n-am alte boli decât alergia şi lipsa gravă de fier, de aceea nu m-am folosit din ea decât de ideea fabuloasă de renunţa la dulciuri şi de a sparge sămânţă de dovleac şi de floarea soarelui cu dexteritatea unui mahalagiu autentic. Habar nu aveţi ce bune-s astea pentru colesterol, energie, ten şi (datorită magneziului), sistem nervos. Şi pe bune: dacă înlocuiţi batonul de ciocolată zilnic cu o pungă de seminţe, se vede pe talie.

 

Plus, vă arată pe unde să vă apăsaţi singuri dacă nu aveţi un acupuncturist prin zonă şi vă e silă de ace.

De cumpărat, aici

Dacă sunteţi acum la început de viaţă şi aveţi un job penal, sau aţi trecut prin asta acum x ani, vă va distra peste poate această carte magnifică. 25 de autori din diverse domenii, lume bună, monşer, povestesc cu haz de necaz cum se simţeau ei pe pragul ratării când erau tineri, proşti şi luau primele mui psihice. Dacă citiţi una, e caca-maca. Dacă le citiţi pe toate 25, nu e exclus să vă simţiţi mai bine cu voi înşivă, chiar dacă desfundaţi bude on a professional basis.

Aici.

Şi, da, e publicitate. Care vine să se cace pe el cu “de ce bagi publicitate” are muie în avans şi ban în lichidare.

Azi e acea zi

…în care m-aş retrage pe o insulă pustie, ca Robinson Crusoe, sau într-o peşteră de munte, ca sfinţii martiri 1, 2…, n, … unde n -> ∞.

Urăsc nespus de mult oamenii. Cred sincer că infernul nostru sunt ceilalţi, cred sincer că paradisul este dat de perfecta singurătate, cred sincer că muzica perfectă e liniştea şi sexul perfect e laba. Măcar atunci poţi spune cu mâna pe inimă că faci dragoste. Mă rog, aproximativ pe inimă.

 

Azi nu mi-a ieşit în cale niciun om pe care să nu-l privesc cu ură. Pe tăcuţi, că se aşteaptă să duc eu munca fărmecuţului, pe guralivi că nu le tace dracu meliţa, pe urâţi că-s urâţi, pe frumoşi că-s aroganţi de parcă ar avea vreun merit că sunt frumoşi. Îi urăsc pe bisericoşi că se cred buricul înţelepciunii şi vor să-i îndoctrineze pe alţii, pe atei că se dau stăpânii propriului destin. Îmi urăsc vecinii care sunt amabili cu sila şi pe cei care nu răspund la salut. Pe scurt, urăsc oamenii.

Alţii m-au sunat la 9 dimineaţa, când era somnul cel mai dulce, şi visam că peştera mea de pustnic are wireless şi un izvor magic de buleftrică, să fiu prima sfântă martiră care trolează bloage. Voiau să mergem la grătar într-o pădure din apropiere. Iar eu nu înţeleg activităţile de genul: plajă, zăcut pe pătură în pădure, în aşteptarea foamei, etc. Trebuie să ai o mare netezeală a creierului, să poţi îndura să stai nemişcat, ca un bolovan, într-un loc, şi să zici că te distrezi. Sincer, aş prefera să fac gang-bang cu negri. Măcar ai parte de acţiune şi imprevizibil. Dar nu azi, pentru că azi e acea zi.

 

Şi pentru că azi vă urăsc şi pe voi, mă obosiţi şi să enervaţi, închid comentariile la acest post.

Un reportaj vintage

Dacă e vineri, să fie Vice & Lorena Lupu. De data asta, o poveste frumoasă, fără pulă, pizdă și futut.

O prefaţă penală

“Tema acestei opere este deşertăciunea dorinţei de putere”.

Şi atunci de ce cartea este despre unul care a vrut putere şi nu despre unul mulţumit cu condiţia lui de vierme?

Corul Pulelor din Buchet

Deci, da, azi nu am timp să scriu pe blog. De aceea vă încânt cu un viral epic, lăsat de cititorul nostru Buddhai. Un imn al trollilor de pretutindeni. Enjoy!

http://www.collegehumor.com/video/3980096/we-didnt-start-the-flame-war

Urăsc contabilii

Nu contabilii în general, ci doar ăia de care mă ciocnesc eu.

Contabilul e omul lu’ “Mai Încolo”. Fraza lui tipică este “Nu se poate”. De câte ori te duci să-i mărturiseşti o fantezie incendiară, ripostează “N-avem bani!”

Nu există turn off mai grav decât aceste trei fraze: mai încolo / nu se poate / n-avem bani.

Când Dumnezeu a dat oamenilor creativitatea, şarpele a introdus în mărul cunoaşterii o otravă secretă, numită “ideea de buget”. Omul inocent al începuturilor putea face orice, oricât, oricum, doar să nu sară gardul grădinii lui Dumnezeu. Apoi a muşcat din măr şi şi-a pus instant două probleme:
“Mi se vede micimea pulii, hai să pun frunze pe mine, să rotunjesc pacheţelul”
“Trebuie să-i limitez pe semenii mei inventivi. ‘Nu se poate’. ‘Mai încolo’. ‘N-avem bani’, ca să îmi hrănesc iluzia egalităţii cu ei.”

Şi pentru a face acest lucru, în timp ce seamănul său creator ciocnea două pietre şi crea focul, omul meschin a zgârmat cu un băţ în nisip: “Bilanţ contabil: focul consumă 5 lemne pe oră. Timp de cules lemnul de pe jos: 10 secunde. Dacă te apleci de 6 ori pe minut, faci febră musculară.

Decizie economică: NU SE POATE.”

Omul creativ: păi poate facem o maşină care să culeagă ea lemne.

“Maşina necesită materii prime. Materiile prime trebuie dezgropate cu lopata. Încă nu am inventat lopata.

Decizie economică: NU SE POATE”.

Omul creator: hai, mă, că rup io din timpul meu liber şi inventez io lopata.

“Rupere din timpul tău liber = surmenaj. Surmenaj = randament scăzut pe câmpul muncii. Munca: număratul corect al flocilor. Dacă nu ne dai numărul corect al flocilor tăi, păgubeşti comunitatea.

Decizie economică: NU SE POATE”.

Atunci, omul creator se apucă să masacreze contabili. Îi puse în pungi de-un chil şi începu să scrie:

“70 pungi carne cu os, calitatea a unşpea. Indicaţii merceologice: a se păstra la rece. Dar încă n-am inventat frigiderul.

Decizie economică: NU SE POATE”.

Iar când îşi dădu seama că se molipsise, se sinucise rapid, sufocându-se cu nisipul pe care scrisese asta.

Caraman m-a futut

Nu la propriu, ci printr-o revelaţie măreaţă.

Ştefan Caraman e un dramaturg bun. unul dintre cei mai buni. Are câteva piese (cum ar fi “Morţi şi vii”) construite fabulos, cu un umor negru sublim şi o răceală brechtiană. Un geniu al teatrului.

Trollul şi comentacul Kaos Moon e o făptură libidinoasă şi incoerentă, sub influenţa unui etern joint, care mai slobozeşte pe blogu-i câte o fantezie mai degrabă ucigătoare, decât sculativă de clitoris.

Şi azi, oroare:

Notificări:
Stefan Caraman te-a invitat la lansarea cărţii KAOS MOON (Stefan Caraman) – SCRISORI CĂTRE RITA

Am avut un şoc. Whaaa’?

Say whaaaa?

acum aproximativ o orăLorena Lupu
nu-mi spune că tu erai blogarul cu numele kaos moon. te roooog, nu-mi spune asta.

acum 28 minuteStefan Caraman
ba da, eu sunt…

acum 12 minuteLorena Lupu
oh, god! e ca şi cum aş descoperi-o pe nora iuga pe un site de videochat cu babe.

acum 11 minuteStefan Caraman
asta ar mai lipsi – Lorena Lupu sa fie surprinsa…

acum 12 minuteStefan Caraman
daca nu ti-a placut ce am scris acolo, e ok…nimeni nu-i perfect

acum 8 minuteLorena Lupu
uite că sunt surprinsă – pentru că tu totuşi eşti un autor de valoare. măcar spune-mi că incoerenţa libidinoasă a comentariilor de pe alte bloguri şi infantilismul fanteziilor erotice erau deliberate, că tu nu eşti aşa ci jucai un personaj. sau, nu, mai bine spune-mi adevărul.

logic, s-a supărat.

acum 3 minuteStefan Caraman
asta e adevarat… am vrut sa scriu o carte si am scris-o; aveam nevoie de disciplina (pentru ca in scris nu sunt disciplinat) si am luat drept instrument un blog.. comenta pe bloguri un personaj, fireste – e amuzant sa intri in logica unor IP-uri; daca ai tzopait din cand in cand prin posturi e clar ca ai o imagine viciata asupra a ceea ce a iesit la final (volumul); rugamintea mea este fie sa iei cartea sa o citesti de la un capat la altul si abia apoi sa te hlizesti (nu e nicio problema in acest context) fie sa te limitezi la propriul tau blog… asa e corect

da, bine, corect, nu poţi judeca produsul final după aparenţe. DAR EU NU MĂ HLIZEAM, JUR. Dacă aş da de Nora Iuga pe un videochat de babe, nu m-aş hlizi ci m-aş înspăimânta.

Oraşul ţepelor

Oricine trece prin gară la Dej rămâne uimit: cum se poate ca în inima mândrului şi civilizatului Ardeal să existe o gară care să amintească de sate răpănoase din curu’ Moldovei, inundate de câte ori se pişă calul cu jet mai puternic. Gara de la Dej e un manifest puternic şi necruţător împotriva simţului estetic la om: un implacabil “uite-că-se-poate-şi-aşa-futu-vă-n-gură”.

Mă rog, nu contează asta. Dacă n-aş fi schimbat la Dej acceleratul spre Cluj de câteva ori, sigur nu aş fi remarcat.

Dar ceea ce contează este că încă nu s-a descoperit om cinstit care să se fi născut în oraşul ăla. Sau poate se ascunde în buncăre de ruşine, să nu-l linşeze concitadinii săi.

Am auzit de povestea unui traducător care a lucrat pentru o firmă din Dej, iar ăia au vrut să-i dea 15 milioane în loc de 25, în ideea de “ce, bă, nu-s de ajuns? alţii muncesc două luni pe astea 15 milioane!” Am auzit de povestea unui arhitect care a făcut un bar pentru unul, plătit doar cu cele câteva beri din timpul creaţiei – apoi, patronul s-a dat de negăsit.

Întrebarea mea e: cum se poate trăi, pe termen lung, pe bază de ţeapă? Că dacă oamenii nu au încredere unii-n alţii, rezultă un climat cel puţin insuportabil, de bănuieli, ranchiune, stres. Bine, insuportabil pentru proşti sensibili, ca mine, alţii trăiesc în el ca peştele-n apă.

Şi ce anume permite perpetuarea ţepei? Existenţa a x cretini care înghit pe nemestecate tot ce li se livrează. Deci, existenţa unui strat de ţepari ne face să deducem musai existenţa unui alt strat, care nu se manifestă, dar din care se hrăneşte al doilea: stratul de proşti naivi şi curlingăi.

“Gigel e taaare, omule!” Gigel e tare pentru că vrei tu să fie tare. Dacă stai să te uiţi mai cu atenţie, tu îl investeşti pe Gigel cu visele tale nerealizate, iar ăla simte procesul şi intuieşte că sfincterele tale se deschid primitoare să accepte ţeapa.

Aşa şi cu oraşul Dej.