Primadone şi piramidoane 2

Uneori, câte un blogger are impresia că face o mare favoare unei publicaţii scriind despre ea. Cum ar fi acolo. (Hai, că mi-a plăcut bughi mambo rag de la postarea anterioară cu “acolo”-urile lui, deci mă inspir )
Bun, până aici, nimic rău. Lăudabil chiar. Pui umărul virtual la susţinerea culturii, foarte frumos.

Orice material, din orice revistă, e scris/conceput/fotoşopat/indesignuit de cineva. Pare o afirmaţie de domeniul lui Captain Obvious, nu? Din câte se vede “acolo”, nu. S-a omis precizarea: “colaj creat de X.” Autorul a reacţionat admirabil: a atras atenţia, politicos, printr-un singur comentariu, că aia e munca lui, nu a personajului colectiv “revista”. Foarte decent, zic eu. Uite ce frumos au ştiut să precizeze alţi băieţi autorul. Da, era să uit, acolo. Dacă nu îl precizau, eu nu mă opream la un singur comentariu. Şi nici nu făceam economie la datini religioase şi organe sexuale. Dar nu a fost cazul – drept pt. care m-am bucurat în sinea mea că există oameni corecţi pe lume şi am mers mai departe.

Buuuon. Dacă cineva v-ar semnala, decent şi laconic, că aţi dat cu bâta-n baltă la faza asta, aţi cere scuze şi aţi adăuga numele autorului la postare. O să ziceţi: Căpitanul revine. Ei bine, realitatea stă altfel, dragi prieteni. Bloggerul în cauză se va da intens cu curul de pământ şi se va căca îndelung pe sine explicând cât e el de atent la surse şi cum îşi permite mitocanul de autor să pretindă că numele lui trebuie menţionat o dată ce-i preiei munca. Acolo. Ce mă-ta-n cur de autor, nu-ţi ajunge că am precizat personajul colectiv Revista? Hai sictir de-aici, băi, pulifrici, când io-s marele blogăr care a catadicsit să te bage în seamă. Nu vezi că tu îmi impui o rigiditate care mie îmi e incomodă? Şi postarea triumfă cu fraza pe care o ştim cu toţii atât de bine de la editurile ţepare care uită că aveau nevoie de traducere alaltăieri: “Aştept citaţie de trimitere în judecată!”. Tot acolo. (Cu menţiunea că bietul autor tăcuse de mult, dar blogărul simte nevoia să se mai dea puţin lovit. Iar şleahta de lingăi în cur e priceless: “o, da, dragă, ce autor impertinent. vaaaaai, oh, uh, îh!”)

Şi, da, cumpăraţi revista La Plic. Nu, nu simt că le fac favoarea lui peşte când spun asta.

Primadone şi piramidoane

Nu am procedat ca primadonele blogosferei (alte Terorism de cititoare şi Bendeac) care s-au săturat de trolli şi şi-au închis telenovelistic bloagele, cu declaraţii melodramatice şi doldora de autocompătimire. “Ştiu ce gol las în urma mea, dar o meritaţi, gloată de luzări nevolnici!”

Gloatei de luzări nevolnici i se fâlfâie amplu şi glorios. Şi nu doar lingăilor, ci şi trollilor. De fapt trolii nici măcar nu au ceva personal cu tine, au ceva personal cu ei înşişi. Vor să etaleze muşchi. De aceea, arma mea – faptul că le îndrept pula spre propriile buze – e atât de eficientă şi îi face să dea în epilepsie. Eu în schimb am ceva personal cu faptul că mă freacă la melodie – de aceea, de câte ori văd un căcat de om mârlan, prost de pute şi fără viaţă socială cum merge la el pe blog, după îndelungi tentative de a se infiltra în atenţia mea, şi spumegă îndelungi tâmpenii despre mine, înnebunesc de plăcere. Yees, yeeeees, oftică-te. Crizează-te, mori în chinuri. Oh, yeeees!

Să reiau: nu, nu am plecat pentru că m-ar fi covârşit trolii. Sau idioţii care remarcau la postarea de acum câteva zile, unde ERA OBVIOUS CĂ MI SE VEDEA ŢÂŢA: “Vai, ţi se vede ţâţa!” Câtă perspicacitate trebuie să ai, să remarci un lucru atât de evident.

Şi să te mai şi crezi dotat cu “spirit de glumă”, pentru că observi că cerul e albastru. Doh. Exact ca babele din faţa blocului, când căram un laptop într-o mână şi o lampă în cealaltă, şi mi se desfăcuseră şireturile de la teneşi: “Ştii, ai şireturile desfăcute!” Vacă bătută definitiv în cap, nici nu ştiam chestia asta! Trebuia să vii tu să mi-o comunici, altfel mă pierdeam în negura neştiinţei.

În plus, numai nefutuţii cronici au simţit nevoia să semnalizeze. “Ţi se vede ţâţa”. Cineva care vede ţâţe “on a regular basis” nu se miră aşa de ele. “Aoleu, o ţâţă”. Da, o ţâţă. Nu muşcă, nu emite raze ultraviolete, nu face puf-puf-puf. Ce vă căcaţi atâta pe dumneavoastră?

Un’ te duci tu, calciule?

Iar am avut cădere de calciu. Iar zac ca o balegă-n soare. Măcar de băgam junk food şi alte căcaturi, măcar aş fi avut o scuză. O satisfacţie.

Blame it on Gary

Vă previn, urmează o postare patetică şi penibilă. Sunt fierbinte şi udă. Şi mă mănâncă degetele să tastez vrăjeli ieftine, marca Tudor Chirilă, gen “Încă mai există frumos pe lume” sau “Sufletul meu respiră muzică”. Gary Moore e de vină.

3D-iva

M-am piţiponcit. Bine, nu ai cum să nu o faci, când eşti forţat să participi volens-nolens-Grigore-aghiazmă-beus la mondenisme. Printre altele, am fost la lansarea primului clip 3D din România, lansat de Morandi la AFI Palace Cotroceni. Videoclip sponsorizat masiv de Samsung, al cărui nou telefon Galaxy S se bucură de vreo patru prim-planuri. Dar am scăpat popcornul pe jos, aşa că poate se bucură şi de mai multe.

Tot acolo am descoperit că sunt cu un cap mai înaltă decât Moga şi Randi la un loc. Mă rog, decât fiecare în parte. Iar pentru că filmul nu voia să pornească şi Moga întârzia, căutând metode de a-l face să pornească, am ajuns la next level of pitziponceală şi am făcut un pictorial de promovare a ochelarilor 3D. I-am zis 3D-iva. Foto de Andrei Păcuraru, care mi le-a şi trimis instant.

Bullshit me to the end of love

Dacă nu ştiaţi, Legea e curva satului, pe care o fut toţi. Se mulează şi pe toiagul noduros al baciului, şi pe peniţa subţire şi tremurată de la exces de cafea a dascălului, şi pe crucifixul popii. A făcut multe exerciţii Kegel, poate cuprinde orice şi trece orice cu vederea.

Uite ce frumos îşi justifică unii spamul:

Alt newsletter Pro TV

De data asta, unul cu rost. A murit Mădălina Manole. S-a sinucis. Autorităţile spun că locuia cu soacra. Mi se pare un motiv întemeiat. Nu tutunul dăunează grav sănătăţii, nici alcoolul, ci cotoroanţele nesuferite. O singură babă în spaţiul nostru locativ scurtează viaţa cu câte cinci an / an, măreşte nivelul de cortizol, cunoscut şi ca hormonul stresului, scade pofta de mâncare şi somn şi stimulează instinctele (auto)distructive.

Acum serios: Îmi plac artiştii care explorează ce e mai frumos în viaţă, savurează crema şi resping cu silă degradarea – aleg să treacă în nefiinţă în clipa în care nu mai sunt capabili să strălucească. E mult mai nobil aşa, decât să îţi etalezi ostentativ pieile căzute la televizor şi să mimezi faptul că ele nu există. Prin această ieşire oportună din scenă, Mădălina a reuşit ceea ce nici un artist român de azi, oricât de internaţional ar fi, nu poate evita pe deplin, că nu are cum: un traseu complet lipsit de vulgaritate. Nu a apărut niciodată în ipostaze cheap, nu a fugărit-o paparaţul, nu a bârfit alte vedete prin emisiuni mondene penibile, nu a apărut în tabloide cu poalele-n cap. Bravooo!

Azi m-am distrat

Dădusem eu acu’ două săptămâni probă de traducere pentru Curtea Veche. Cu avertismente de la Pricăjelu’ şi tuşa Vero că îmi voi vedea banii la Sfântu Aşteaptă, dar am zis eu… hai, să vedem cum o fi. Şi mailuri:

From: Adriana Untilov
To: cristina lorena lupu

Buna ziua,
proba dvs a fost acceptata.
iata ce va propun spre traducere: The Coenzyme Q10 Phenomenon:

http://www.amazon.com/Coenzyme-Phenomenon-Stephen-M-D-Sinatra/dp/0879839570/ref=sr_1_1?ie=UTF8&s=books&qid=1278939355&sr=1-1

tariful este 2 euro net/ 2000 semne cu spatii, plus 5 exemplare gratuite. Termenul de predare ar fi 20 august. Am dori s-o trimitem in tipar in luna septembrie. Plata se face dupa aparitia cartii.
Astept raspunsul dvs!

va multumesc,
o saptamana frumoasa,
Adriana Untilov

Şi i-am răspuns:

From: cristina lorena lupu
To: Adriana Untilov

Buna ziua,

Tariful este ok (considerand perioada de criza), termenul de predare este ok, dar nu ma intereseaza decat contracte cu plata pe o data determinata, stipulata in contract (de exemplu, o luna sau doua dupa termenul de predare, sa zicem 20 septembrie sau 20 octombrie – , in orice caz, o data fixa pe care sa pot conta).

Multumesc mult,

Lorena Lupu.

Ei, bine, iată primul simptom de recunoaştere al ţepei:

From: Adriana Untilov
To: cristina lorena lupu

Ma tem ca nu pot schimba contractul. Astept decizia dvs.
multumesc!

Ce vorbeşti, sora mea albă? am spus eu în gând. Aţi auzit voi, în orice alt domeniu (exceptând traducerile la români) de contracte fără dată fixă?

Fuego, acest Florin Piersic wannabe

UPDATE: În timp ce eu vă scriu toate astea, messengerul face poc. Nou mail: Newsletter PROTV. Subiect? “Liviu Vârciu are iubită!” Oh, da, iată un subiect care să merite să emiţi un newsletter.

Am ajuns acasă în seara asta, am dat pisicelului de mâncare şi am găsit telecomanda în lateralul frigiderului. Semn că mă uit extrem de des la televizor, habar nu aveam unde e. Dacă tot am găsit-o, zic, să o şi folosesc. Şi nimeresc pe Antena 2, unde Agentul VIP avea un invitat care şi-a adus contribuţia nepreţuită pentru ridicarea pe noi culmi a conceptului de penibil. Oh, da, Fuego.

1. Accentul ardelenesc forţat.

Am zeci de cunoştinţe care au venit din Ardeal şi muncesc în Bucureşti. Şi vorbesc ca în Bucureşti. În nici un caz nu au accente de ţărani de la Cucuieţii de Vale care or dat nutreţ la dobitoace, s-or căcat la buda din fundu’ curţii, s-or şters cu un cocean de cucuruz şi la întoarcere or nemerit la Brancu-n emisiune. Şi dacă tot grăieşti aşa, de ce îţi zici Fuego şi nu “Pală di foc”?

Dar stai aşa! Acum câţiva ani, băiatul ăsta nu se chinuia din răsputeri să hie latin lover? Şi cum se face că atunci ştia a vorbi orăşeneşte? Uite cum triluia în 2000.

Şi cum de a uitat a vorbi urbăneşte de îndată ce s-a întovărăşit cu Irina Logout?
Aşa fac şi ţiganii; pleacă din România chemându-i frumos în buletin Bredpit şi Bruzli Ionescu, ajung în Deutschland şi deodată îi cheamă Hans şi Fritz şi nu te ţin decât în Gutu-te-n Tag. Aşa fac toţi oamenii fără personalitate: se chinuie să mimeze una.

Seaside rendezvous

Mood: romantic. Dar nu romantic-bălos, ci romantic-jucăuş. Cam aşa ceva:

Ceea ce îmi aminteşte: “A Night at the Opera” e albumul meu favorit de la Queen. Îl am în trei variante, toate trei piratate.

Varianta unu: la noi, în Sfântu Gheorghe, era un moş cam ţigănos care vindea casete RAKS în colţul pieţei. Casete care nu s-au întâlnit cu un timbru UCMR-ADA nici măcar în visele lor cele mai perverse. Şi pe atunci, în era î. i. n. (înaintea internetului nostru), nu existau alte opţiuni.

Am cumpărat caseta, am dus-o acasă, am ascultat-o: erau patru melodii de Queen, restul era un cântăreţ specializat în nunţi şi botezuri al ungurilor, Lagzi Lajcsi, care cântă cam aşa şi are următoarea meclă: