“Dragă redacţie”

Salutare. Sunt un tip din Ploiesti si ma numesc Marius. Nu am sa va plictisec cu vorbe multe si inutile de aceea voi incerca sa fiu cat mai scurt. Am 38 si ca orice barbat ma uit la posturile tv care difuzeaza filme porno sau alte materiale de acest gen. Uitandu-ma la astfel de emisiuni tv am descoperit ca vreau si eu sa devin actor de filme porno find un tip deschis la minte sau care sa aiba prejudecati. Cred ca as avea o sansa destul de mare in industria xxx deoarece sint bisexual si pot fi atat activ cat si pasiv deci as putea filma orice fel de scene de sex atat cu femei cat si cu barbati. Intrebarea mea este daca imi puteti spune cum as putea contacta o agentie care se ocupa de rectrutarea de actori pentru filme porno sau niste case de productie pentru filme porno. Ma gandesc ca poate Playboy detine un astfel de post tv care difuzeaza filme erotice si ma gandesc ca poate as avea o sansa sa patrund in aceasta lume. Am tot cautat pe internet si nu am reusit sa gasesc nimic care sa ma ajute sa patrund in aceasta lume si de aceea am indraznit sa va fac aceasta intrebare. Nu va ascund ca imi doresc un astfel de job si datorita faptului ca dupa cate am auzit se pot obtine castiguri foarte bune din meseria de actor de filme porno si avand si inclinatie catre asa ceva vreau sa incerc sa imi gasesc un astfel de job.

Cine îi oferă o slujbă lui Marius?

Muzică de futut

Nu am cum să nu mă laud. Voi avea interviu cu băieţii ăştia fantastici, pe a căror muzică am distrus atâtea arcuri de pat. Nu mai are cum să intre în Playboy de iulie, dar intră în cel ce urmează. Abia aştept să-i cunosc personal.

Dau sfoară

Dar nu şi săpun, să nu cumva să înţelegeţi greşit aluzia. Deci, sfoară: vineri, 25 iunie, la ora 19.00, la Old School Pub (Casa de Cultură a Studenţilor), se face ediţia a doua a lui “Blitz Show”.

Ce e “Blitz Show”? Fratele mai mic al “Ringului de Vorbe”. Concurs de improvizaţie poetică, geniu de moment şi idei creţe. Bineînţeles că voi participa – nici măcar nu am stat pe gânduri când a venit vorba. Am şi eu nevoie de provocări, ca fiecare.

Dacă vreţi să ne notaţi / votaţi / cotaţi, vă aşteptăm cu sufletele la gură. Şi cu buzunarele pline de copiuţe, să curgă improvizaţia mai natural.

La o Cola cu Paraziţii

Băieţii ăştia ştiu de prepoziţia “PE”. Albumul PE care l-am lansat. Muzica PE care am ascultat-o. E un miracol pentru un biet om ca mine, obişnuit să vină cu câte o căruţă de “PE” de acasă, pentru a plomba declaraţiile unuia şi altuia.

Dintre toate materialele PE care le pregătesc pentru PLAYBOY de iulie, ăsta cu Paraziţii a fost de departe cel mai distractiv de făcut. Cred că i-aş lua acasă. PE toţi trei.

Titus Muntean rulzzz

I-am luat un interviu haios şi stropit cu vin alb, în decursul căruia mi se futu reportofonul. (De fapt, reportofonul s-a fost futut la Cluj, la TIFF, unde i s-a rupt clapeta, şi s-a fost dres amatoriceşte cu scotch. De la căldură, scotch-ul s-a fost cedat).

Titus Muntean a scos telefonul mobil şi am reluat interviul de la zero. Şi l-am înregistrat pe mobilul regizorelui. Apoi a trecut o zi.

A doua zi, pe când mă pregăteam să-l sun pe Titus Muntean, să îi reamintesc să îmi trimită interviul nostru pe mail, m-a sunat el. Să îmi relateze că şi-a pierdut cablul de date al Erickson-ului, şi că singura soluţie e un laptop cu bluetooth. Eu mă îndreptam spre Bookfest… i-am promis să îl sun la întoarcere.
La întoarcere

O idioţenie

E clar, m-am născut într-un oraş de idioţi. Sfântu Gheorghe, Covasna. (Na, o urmă de idioţenie tot am moştenit şi eu, dar orişicum…)

Până acum, oraşul meu de idioţi furniza lumii trei chestii: produse lactate (dar nu putea concura cu Danone, deşi eu cumpăr mereu Covalact de la supermarket, să sprijin industria de acasă), ciocolată de casă pe care o găsim în staţiile de metrou, deşi nu concura cu vecinii de la Kraft – Jacobs – Suchard din Braşov) şi teatru de calitate. Singurul domeniu în care nu avea concurenţă. Asta pentru că regizorul Laszlo Bocsardi era o voce originală, puternică, iar arta e singurul domeniu unde cinci saci de bani nu te fac mai breaz decât e vecinul tău Costel cel sărac.

Acum, însă, primăria coruptă îşi găseşte să îl tragă la răspundere şi să îi ceară catastifele de socoteli omului care, în loc să plece spre ţări mai calde şi să aibă bugete consistente pentru produsele sale artistice multipremiate, a ales să facă artă acasă. Proastă idee. Aşa ajungi să te ia la bani mărunţi toţi neaveniţii.

Şi mă gândesc cu tristeţe: când se punea problema ca Teatrul din Târgovişte să ajungă Casă de Cultură, eu îmi ziceam: la noi în Ardeal nu s-ar face aşa ceva! Noi respectăm valorile!

Respectăm un căcat. Suntem un neam de căcănari zgârciţi şi infecţi, un neam de suflete mici, dornice să reducă tot ce e valoros la propria noastră micime. Merităm să fim împuşcaţi în masă.

Blogs that link here

Da, l-am revăzut pe Pulică. De aceea, spre regretul fanilor telenovelei “Viaţa fără Pulică”, aceasta s-a încheiat. Cu pisiceală şi tăvăleală, tors şi pupici pe botic.

Între timp, am trei postări de semnalat:

1. O analiză inteligentă şi comprehensivă despre Hyde Park. Una care arată că bibliotecababel este o mai bună cititoare decât sunt eu ca scriitoare. Mulţumesc. Şi iată postarea.

2. Oana Stoica Mujea e noul PR Tritonic. Şi pentru că nu are şcoală de PR, care să o înveţe: “Arta PR-ului, draga noastră, este de a face relaţiile dintre oameni teribil de complicate, ca să pari tu teribil de necesar”, Oana simplifică. Şi eficientizează. Datorită ei (şi numai ei!), sunt prezentă la Bookfest, în standul Tritonic, de la 12, să îmi prezint cărţile. Iată.

3. Am păstrat cea mai veselă chestie la urmă. Un penibil fără importanţă mă trollează din când în când cu remarci de ţăran scuipător de seminţe. Nimic nou. De obicei îi răspund în silă şi se lasă păgubaş.

Apoi, brusc, postează un comment: “te anunţ că faci parte din juriul a nu ştiu ce căcat de concurs fac eu la mine pe blog să câştig trafic”.
Wait a minute!!! Mă anunţi că fac parte din ceva? Aşa, îl anunţ şi eu pe frumosul regizor chilian de la TIFF, Sebastian Lelio, că poate să se considere futut. Logic că am dat delete şi i-am urat boului în gând să îl anunţe mâine autorităţile că şi-a vândut mama pe vodcă.
La câteva zile, lăbarul penibil pune un test de inteligenţă. Ce lipseşte dintr-o revistă Playboy pe care e intactă folia? Răspunsul evident: “Numai o vită proastă îşi dă cu părerea despre o chestie necitită”.
Şi numai o vită proastă stă să trolleze la infinit un blogger, să îl anunţe că face parte din nu-ş ce căcat, apoi să declame “cel mai tare o întărâţi pe Lorena Lupu dacă nu o bagi în seamă”. Comment la o poză cu revista. Nu, vită proastă, cel mai tare o întărâţi pe Lorena Lupu când insişti să arăţi cât eşti de vită proastă.

Viaţa fără Pulică: New Playboy in town

Pulică (poate de la postul ăsta ar trebui să pun câte două poze, să înceteze comentariile de prost gust):

A apărut noul nr. al revistei, l-am văzut eu la o tarabă. Da, e un număr mai special, dedicat sportului. Motivele mele personale de bucurie sunt faptul că am făcut primul meu “big playboy interview”, cu o personalitate pe măsură, pe care nici nu visam s-o intervievez vreodată, (uite un fragment pe site-ul revistei), şi a ieşit (mă refer la tot interviul, nu la fragmentul de pe site) uman, emoţionant şi totodată vesel, şi 20 questions, cu un actor pe care îl iubesc: Marius Bodochi.

Enjoy!

Viaţa fără Pulică: Addicted to film

As usually, Pulică:

Dincolo de enervările de zece minute pe care mi le tot provoacă, TIFF e minunat dintr-un motiv de domeniul lui Captain Obvious: filmele. Nu, serios, surprinzător de multe dintre ele mi-au plăcut la nebunie – deşi mi-era teamă că nu va fi chiar aşa. Au trecut cinci zile, şi m-am pomenit că mă trezesc dimineaţa, iar în drum spre plita pe care îmi fac cafeaua, iau programul să văd ce voi vedea azi. E energizant, palpitant şi antrenant. M-am pomenit că nu mai beau zece cafele pe zi, aşa cum fac la muncă, ci una dimineaţa şi una la prânz. Adevărul e că majoritatea locurilor din Cluj oferă o cafea minunată, tare şi aromată. Uite, acum beau una. Apoi, fug la treabă.

Şi totuşi, îmi lipseşte Pulică.