Prigat limonadă: primul suc cu zahăr care imită perfect aspartamul

Dracu mai înţelege industria băuturilor răcoritoare din România. Până acum, existau:

a) sucuri cu zahăr, care te făceau cât vaca, dar erau bune la gust

b) sucuri dietetice, care te păstrau sexy motherfucker, dar aveau un gust hidos de laborator de chimie unde au dat teză cu aplicaţii practice minim 50.

Buooon, Prigat limonadă îmbină calităţile ambelor categorii: are zahăr, deci te face cât vaca, dar are şi gust de suc dietetic, adică bleah, câh, grrr.

Dragi copii, am ajuns fanul limonadei handmade. Lămâie, miere, apă plată. Deşi nici apa plată nu e ce pare.

La mare, la soare

Leapşă de aici.

Zice leapşa: voi cum vă pregătiţi de vară?

Răspuns: Nicicum.

Răspuns pe larg: mă  chinui (şi eşuez) să mănânc sănătos tot anul, aşa că nu mănânc altceva acum, decât aş mânca, să zicem, în ianuarie. Cu diferenţa că mă chinui (şi eşuez) să ajung în piaţă şi să cumpăr frunze verzi. Noroc cu pungile de legume congelate.

Mă chinui (şi eşuez) să fac gimnastică mai mereu, deci nu am de ce să bag acum 400 de abdomene pe zi să dau jos zece straturi de burtă acumulate iarna. Am o greutate acceptabilă.

Plajă nu fac, că îmi e rău de la soare. De aceea nu fac nici solar, că nu îmi place să mimez nimic: nici orgasme, nici bronz, nici simpatie faţă de nesuferiţi. În fond, acum câteva secole pielea albă ca spuma laptelui era un ideal de frumuseţe – iar eu sunt o Caucasian, and proud of it. Cine mă place, mă place albă cu părul negru, ca muma pădurilor. Cine nu, să plimbe ursul.

Vara, cică, sunt concediile. Eu îmi iau vacanţe fix când mi se scoală, şi rar mi se scoală vara. Prefer să mă bucur de traficul atenuat şi de liniştea oraşului (ceva mai) gol, şi să plec atunci când e balamucul mai insuportabil. Poate sunt pe invers. Şi la chestia asta.

Şi traduc câte ceva în plus, să am bani pentru o nouă garderobă.

Tu ce faci în interesul verii care te aşteaptă, Rădoi?

Un tufiş prietenos

Fraţilor, sunt o drama queen. O sensibilă. Uite, un tufiş banal a făcut aproape peste noapte munţi întregi de flori (sau n-am prea stat eu pe acasă, de-aia nu am observat devenirea) . Şi florile astea îşi strecoară căpşoarele printre barele grilajului (da, acum stau la parter, perspicacilor!) şi se uită curioase la mine & motan, care dormităm paşnic.

Şi nu, acesta nu este un pastel. Nici comuniunea omului cu natura. E doar o diversiune de la articolul vostru preferat, ăla cu “sugeţi pula, idioţilor”.

Bă, da’ frumos e tufişul ăsta. Şi motanul îşi strecoară botul printre gratii şi îl adulmecă uşor curios. Apoi se întoarce în pat şi începe să se plimbe pe spatele meu. Cum să te mai duci la muncă în condiţii de tufiş roz şi masaj felin?

Ion Lucian la Dănuţ SRL

Cel puţin două idei m-au spart. Mi-au dat revelaţii.

1. “Nu am vrut să plec din ţară, pentru că am simţit întotdeauna că nu pot crea şi nu mă pot exprima complet decât în limba română.”

De aceea m-am eschivat şi eu de fiecare dată când mi s-a creat o portiţă spre alte orizonturi mai bănoase. Singurul instrument la care ştiu să cânt este limba română. Cred că blestemul meu cel mai mare este legarea de glie: şi nu cea fizică, ci cea spirituală. Şi nu pentru că aş fi leneşă când vine vorba de învăţat limbi străine – ci, pur şi simplu, pentru că eu vibrez în română.

2. Nu e adevărat faptul că generaţia de azi nu are valoare. Ceea ce îi lipseşte generaţiei de azi este climatul cald şi prietenos în care această valoare să poată ajunge la maturitate.

Rezon! Iar ceea e uluitor, nu e ideea în sine, ci sursa. Prea puţini reprezentanţi ai generaţiei “greilor” văd lucrurile aşa. Mi-am pus în cap toate pălăriile din cuier şi le scot una câte una.

Gheiul anului (sau al secolului?)

Uneori te pomeneşti nominalizat la chestii cât se poate de hazlii. De exemplu, mie mi-a atras dragul meu prieten Bogdan atenţia:

bogdan: buna! vreau sa iti spun ca wannabe gay te-a nominalizat la cea mai buna personalitate gay…ma gandeam ca ai vrea sa stii
lorena lupu: cea mai cum?
bogdan: personalitatea gay a romaniei
lorena lupu: iar eu nu am facut nici macar sex de vreo doua luni
bogdan: lol
lorena lupu: e ca si cum ar ajunge campion la haltere unu care nu a ridicat nici sacosa de cumparaturi.

Spre deosebire de ALŞ, pe care îl înspăimântă ideea şi îl face să se aricească, pe mine mă distrează la culme să devin gheiul mileniului. Mai ales dacă premiul I se lasă cu vreo vază, ceva, să am în ce ţine buchetele de dildo-uri de la admiratoare. De aceea, vă rog, votaţi-mă. Aici.

Şi acum, un cântec vesel să fredonăm.

Clişeul de vineri

Cele mai frumoase lucruri se nasc din durerile noastre cele mai adânci.

Au unii un stil…

Stabilim un interviu, dar musai pe mail. Şi trimit întrebările.

Primesc un RE, sper să fie răspunsurile.  Ei bine, nu sunt.  E pur şi simplu un mail care zice: “Ce întrebări minunate. Se vede că eşti o tipă inteligentă, bla-bla.”

Dau RE: mulţumesc frumos, aştept răspunsurile.

Alt RE: cât de lungi le vreţi?

EU: cam cât de lungi vreţi, dar trimiteţi-le o dată.

Alt RE: vrei un limbaj mai complicat sau unul mai accesibil?

Eu: Cum o fi. Pot să le primesc, totuşi?

Adina Buzatu, dezbracă-mă!

Sfâşie tot ce am pe mine, şi pune-ţi angajaţii să măture ferfeniţele, să nu rămână nici urmă de ele. Apoi nu îmi face ceea ce aşteaptă toţi lectorii acestei pagini de net să descriu, cu lux de amănunte dacă se poate – ci îmbracă-mă la loc. De data asta, în TRENDurile tale.

Se ştie că eu am un fetiş pentru hainele bărbăteşti, şi că îmi fac cumpărăturile de la raionul de domni. Iar Adina Buzatu… cum să zic? E femeia care face exact ce îmi place mie, dar la un nivel la care nici în visele mele cele mai îndrăzneţe nu îmi permiteam să aspir.

În plus, spre deosebire de majoritatea femeilor cărora le-am luat interviuri până acum – nişte înţepenite de la gât în sus, excepţiile se ştiu! – cu Adina, râzi de mori.

Prin urmare: Adina Buzatu, dezbracă-mă. Îmbracă-mă. Mai dezbracă-mă o dată. Îmbracă-mă iar. Şi iar. Şi aşa mai departe.

Mai vreau concursuri!

Nu de alta, dar spiritul erect al competiţiei menţine geniul de moment la cote înalte. Şi aşa apucă şi poeţii – specie destul de antisocială – să mai cunoască lume.

Sunt conştientă de faptul că nu am învins-o pe Ioana Bogdan pentru că aş fi o poetă genială. Dimpotrivă, poezia mea e 40 % proză şi 40 % text dramatic. Şi restul poze – nu mă mint singură. Ioana e de o mie de ori mai poetă decât am fost eu vreodată. În schimb, spontaneitatea mea de Săgetător şi capacitatea mea de a abera liber pe orice temă cu un microfon în mână au făcut diferenţa.

O să adaug filmuleţe dacă organizatorii concursului (repet, bravo lor, e vremea să domesticim poetul şi să-l scoatem în lume) le vor posta pe youtube.

UPDATE: nu, nu au filmuleţe. Foarte bine, nici eu nu am loc în sidebar de bannerul “Ringului de Vorbe”. Mai-mai că-l câştigaseră, cu urcarea aferentă în alde Zelist; mi-ar fi plăcut şi mie să mă comport, o dată în viaţă, ca o lady; dar dacă nu-şi dau unii singuri cu tesla-n …, nu se simt bine. Îmi pare rău, Felix Nicolau, pentru talentul tău nativ de moderator! Sincer!

Între timp, iată poemul pe care l-am conceput spontan la tema de “scrie-o-poezie-folosind-trei-cuvinte-din-public”, unde publicul mi-a dat “aragaz”, “psihoză” şi “miere”.

FOBIE

Aragazul este duşmanul meu

Mă priveşte cu patru ochi fioroşi

Ridică spre mine cinci butoane acuzatoare

Şi mă ameninţă

Dacă te apropii de mine, te ard!

Deschide cuptorul larg, ca pe o gură de balaur

Şi mă mănâncă friptă.

Nu, nu e o psihoză!     

Motiv de bucurie

M-am reapucat de tradus, am semnat cu Editura Trei. Editura Trei mi-a pus, de bună voie şi nesilită de nimeni, următoarea clauză în contract: “În caz de întârziere, ambele părţi se obligă să plătească penalităţi de 0.05 % din valoarea contractului pe zi.”

Oh, yes. Dacă toţi infecţii, persoane fizice şi juridice, care au tot ţinut de banii mei fără să se simtă că ar fi cazul să mi-i dea ar fi plătit penalităţi de 0.05 % / zi de întârziere, azi aş fi fost în Ibiza, savurând briza mării şi un Banana Daiquiri.