Cel mai frumos tango din lume

Greu găseşti ceva mai feelingos decât duo-ul Marton – Plushenko. Mi-am amintit de ei în seara asta, în timp ce mă uitam la patinaj artistic. Pe când un nou Kings on Ice? Pe 11 aprilie, la Bucureşti! Mersi, Mona.

Alfie: Când filmul devine demonstraţie penibilă

Pentru cei ce nu au văzut filmul: Jude Law e Alfie, şi e un curvar. Şi ar fi putut fi fascinant. Dacă…

Nu ştiu prea multe despre Bill Naughton, scenaristul filmului “Alfie”, dar, judecând după modul în care i-a scris partitura protagonistului, presupun că a fost un poponaut “in-the-closet” care a fost tras pe sfoară de un fluşturatic. Şi-atunci, şi-a zis, ca Tudor Chirilă: “am să mă-ntorc bărbat”. Şi în loc să-i zică “vedea-te-aş mort în moduri neortodoxe, şi greu de identificat”, a scris, plin de năduf, un scenariu-teză despre cum ăştia care zburăm din pom în pom suntem nişte frustraţi chinuiţi de regrete, care suferim pentru toţi cei pe care-i delectăm trupeşte şi abuzăm sufleteşte, şi undeva în locul umbros unde am avut inima odată ne-am dori priponiţi de gard, dar nu ne punem laţul de gât din laşitate.

Aici, nenea Naughton a dat cu oiştea-n gard. Nu ajunge să ai boală pe un curvar, pentru a-l şi descrie realist. Ci trebuie să te şi plimbi, fără preconcepţii, în pantofii lui. Câteva exemple: Un curvar precaut nu aruncă NICIODATĂ lenjeria intimă a altei curve la coşul de gunoi al oficialei. Sau dacă o face, e semn că i se fâlfâie glorios de relaţie. Iar femeile nu stau să cotrobăie în sacul de gunoi, în drum spre container, aşa cum fac gheii paranoici ca autorul acestui scenariu. Abia aşteaptă să se descotorosească de el.

Un regret

Uneori mi se întâmplă. Rar. Dar mi se întâmplă.

Am avut hepatită în copilărie, de aceea îmi e interzis să donez sânge. Deşi aş fi făcut-o fără ezitări.

Culmea e că am A2 pozitiv, deci exact ceea ce i-ar fi trebuit lui Mile Cărpenişan. Şi aş fi făcut-o fără ezitări.

Asta e. Viaţa e un banc prost.

Chicklit involuntar

Dacă scriam literatură pentru pizde, ca Daniela Stil, eram bogată. Eu însă scriu dubioşenii, de aceea nu am merţan şi n-am valoare. Şi sunt fericită fără ele. Dar uneori îmi iese câte o mostră de chicklit. Pe messenger. Care vreţi romanul complet, daţi cu comentu’.

Iată:

XXXXX: au venit astia de la gaze de 20min.. revin, ca nu stiu ce sa le fac
lorena lupu:
XXXXX: cica imi monteaza, ca eu nici nu aveam gaze trase dar nu stiam
lorena lupu:
lorena lupu: asta ca dovada ca nu gatesti acasa
XXXXX: pai… nu prea gatesc
lorena lupu: nici eu
XXXXX: adica abia m-am mutat
XXXXX: trebuie sa ma acomodez cam 6 luni sa pot gati
lorena lupu: lasa, hai sa nu ne ascundem dupa deget, suntem doua loaze
XXXXX: sa ma obisnuiesc cu locul
lorena lupu: altele gospodine deja aveau trei oale cu sarmale din prima zi
lorena lupu: intai faceau ciulamaua si apoi despachetau

Poşta redacţiei

Mai nou, se întâmplă un fenomen parţial amuzant, parţial iritant, care m-a transformat peste noapte în Poşta Redacţiei.

Când intru în clădire, primul lucru pe care îl simt este privirea doamnei Mirela, de la recepţie.

-Lorena.
-Ea, răspund eu.
-Ai mai primit un pachet.

Mulţumesc pe această cale tuturor fanilor că folosesc adresa de la Playboy drept adresă de corespondenţă. Unele chestii pe care le-am primit sunt simpatice, unele haioase, altele scary. Dar dacă tot trimiteţi, vă rog, ţineţi cont de următoarea listă de dorinţe:

Vise dubioase

Unde sunteţi, freudienilor, să daţi explicaţii la următoarele vise:

lorena: am visat o oribilitate noaptea asta
Dumi: si eu
lorena: cica aveam examen la sport
lorena: si trebuia sa fac “stand in maini”
lorena: dar aveam diaree
Dumi:
lorena: si ma taia o cacare
lorena: si-l rugam pe prof
lorena: lasati-ma la buda. si fac stand in maini dupa
lorena: iar el urla: daca nu faci stand in maini acum, iti dau 3!!
lorena: iar eu, jenata, m-am pus in maini
lorena: si in clipa aceea a izbucnit vulcanul
Dumi: o dumnezeule
Dumi: si eu mananc lasagna
Dumi: ma rog
lorena: scuzeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Dumi: nu-i nimic
Dumi: fac caterinca
Dumi: ma scarbesc destul de greu
lorena: eu nu mananc dimineata
Dumi: eu da
Dumi: 3 mese pe zi
lorena: de aceea tind sa cred ca nimeni nu mananca dimineata
Dumi: ia sa iti zic visu meu
Dumi: eu visam ca ma futeam
Dumi: ah
Dumi: ma futeam la munca
Dumi: dar eram in camera de sedinte
Dumi: si
Dumi: cum ma futeam eu acolo
Dumi: trece pe langa mine
Dumi: o blonda creata
Dumi: si eu ma opresc din futut
Dumi: si ii zic
Dumi: asta e gin tonic
Dumi: nu e vodka
Dumi: unde mi-e vodka?
lorena:
Dumi: si brusc

Cuiele lu’ Pepelea

Ieri seara, la concertul lui Mărgineanu (I must admit I’m an addict), am descoperit o tehnică de agaţament de care am râs cu lacrimi.

Ştiţi cu toţii povestea lui Pepelea, nu? Îşi vinde casa părintească unei boieroaice frumoase, pe o mie de galbeni. Şi zice: Vreau doar 999 de galbeni, şi îmi păstrez din toată casa un cui, care a fost al mamei, care l-a moştenit de la bunicu’, care etc. Şi trece zi de zi, ba să agaţe de cui o haină, ba să o dezgaţe, ba să agaţe o paporniţă, până agaţă femeia. Şi au trăit fericiţi până o făcut plopul pere şi răchita grapefruit.

Buuuon. Şi acum, ladies and brutălmen, iată tehnica de agaţament “cuiele lu’ Pepelea.”

Un gigel vrea să fută. În general, femeile românce fiind în majoritatea lor frumuşele, iar bărbaţii scunzi, graşi şi prost îmbrăcaţi, va ochi cel puţin 4 – 5 tipe mişto, neînsoţite, la 4-5 mese diferite. În Barfly (unde am fost ieri), chestia funcţionează excelent, pentru că spaţiul e divizat în aşa fel încât să mascheze simultaneitatea întâmplatului.

Iar gigelu’ îşi ia o beutură, pe care o “uită” pe una dintre mesele-cu-fete.

Mărgineanu & Co: Gogol Bordello de România

Încep prin a recunoaşte cu mâna pe pietroiul care-mi ţine loc de inimă că Mihai Mărgineanu este visul oricărui ziarist. Azi la cinci după-amiaza îl sunam să discut un articol cu el, la zece seara mă aflam deja (cu invitaţie!) în Tribute, unde concerta, şi la zece jum’ate aveam deja interviul pe reportofon. Măcar de ar exista mai mulţi Mărgineni printre artiştii români, şi mai puţine burice ale pământului, care să-şi imagineze că dacă le ceri un interviu au dreptul să ţi se cace în cap!

Iar concertul… a fost un vis. Mood de Gogol Bordello, influenţe gypsy a la Gogol Bordello, echipă perfect sudată şi arzând de pasiunea muzicii – curat Gogol Bordello. Texte funny şi intervenţii haioase. Energie de exploda scena. Şi, nu în ultimul rând: unii, şi alţii o ard în stilul “crazy”.

Să-mi spună cineva dacă este vreo diferenţă valorică între:

şi

Super-ofertă la Rondo şi Bătăuş

Dacă vă doriţi primele mele două cărţi la un preţ mai mult decât promoţional, iată-le, calde şi incitante, aici.

Notă: Ignoraţi, vă rog, faptul că m-am născut de două ori. Faptul că încă sunt colaboratoare a unei reviste care s-a desfiinţat de două luni, atâta timp cât în sidebarul blogului meu e menţionată clar revista pentru care scriu acum. Şi nu, acest anunţ nu are nici o legătură cu postarea anterioară, cea despre ţepari mărunţi. Să nu cumva să intraţi la idei greşite.

Scursura societăţii. Azi, Ţeparul Mărunt

Ţeparul Mărunt nu este neapărat un individ / o individă mărunt(ă) ca şi funcţie. Dimpotrivă, adeseori se află undeva sus (ierarhiceşte), şi din această cauză, are impresia că s-a născut cu trei testicule / două vagine.

ŢM este, în schimb, mărunt(ă) din punct de vedere al caracterului. Dacă a reuşit să te ţepuiască, să zicem, cu o sută de lei noi, se uită în oglindă şi-şi zice: “Bravo, X., azi ai mai prostit pe cineva. Eşti tare, X. You made a point! Ţine-o tot aşa, X, mama ta ar fi mândră de tine.”

ŢM este omul care, în caz de nevoie, nu are nici o jenă în a-ţi dărâma uşa, şi a te solicita până când uiţi de politeţe şi îl/o pui la punct. În schimb, îţi refuză lucruri care ţin de minimul bun simţ. De ce? Pentru că, undeva, în forul lui/ei interior, e copleşit(ă) de propria micime, şi vrea să se impună. Cum să se impună ŢM, dacă nu tot prin micime? E singura formă de comunicare cu lumea care îi este accesibilă.

De aceea, prieteni, dacă vă iese un/o ŢM în cale, aveţi o singură opţiune: