Muie Consiliului Local Bucureşti

UPDATE: Reclamaţia mea către PETA:

To whom it may concern,

I am a freelancing author and journalist in Bucharest, Romania, contributing editor for a few widely-circulated magazines.

I would like to report a completely outrageous draft law presently discussed by the Local Council in Bucharest, Romania.
You know, accomodation facilities in Bucharest are of such nature, that numerous people live in small apartments, in huge blocks. And the Council wants to deny dog owners the right to keep their own pets, unless all the inhabitants of the same block sign a written permission. Otherwise, the owner would be fined for owning his / her own pet.

If adopted, this law will lead to a massive increase in the number of stray dogs – not to mention severe violation of animal rights.

Please, try to act as soon as possible.

Best regards,
Lorena Lupu

Şi tu poţi face acelaşi lucru!!! Mergi pe pagina asta: http://www.peta.org/mc/contactmedia.asp, şi spune cu cuvintele tale ce ai pe suflet! Dacă nu ştii engleza, copiază scrisoarea de mai sus, înlocuieşte numele, profesia şi oraşul cu ale tale, şi dă-i send. Poate trezim România la normalitate!

POSTAREA INIŢIALĂ:
Ţigane, de ce-ţi baţi nevasta?

Preventiv.

Ei bine, această muie se duce preventiv la consiliul local, pentru ideea genială a unora dintre consilieri de a pune proprietarii de căţei să bată din uşă-n uşă, să ceară acord scris de la toţi vecinii – incluzând babe psihopate, moşi acriţi de andropauză, femei părăsite care se urăsc şi cocalari care incendiază pui de animale în casa scărilor – pentru a-şi păstra animalul.

Say what??? Într-un oraş deja afectat de numărul mare de câini abandonaţi, voi vreţi să trimiteţi pe străzi încă o haită de câini? Bine, ăştia crescuţi în puf o să dea colţu’ o dată cu primul ger mai drastic, veţi replica voi. Pentru că mă uit la unele maimuţe cu chip de om – maimuţele să mă scuze! – cu care am prea infima plăcere de a plăti iluminatul scării în comun, şi realizez că ăştia nu vor semna pentru vecinii lor proprietari de căţei nici traşi pe roată. De ce? Uite-aşa, să facă şi ei o răutate, care să le dea timp de cinci minute sentimentul puterii.

Interviul: o plăcere?

Ştiţi celebrul banc:

Întrebare: interviul e o plăcere?
Răspuns: Depinde la care capăt al microfonului te afli.

De cele mai multe ori, le conduc. Dar uneori mă nimeresc la partea greşită a microfonului, şi ies momente hazlii, ca acela care urmează:

http://voxpublica.realitatea.net/life/la-o-cafea-cu-lorena-lupu-31169.html

Interviul nu conţine nimic nou pentru un cititor al blogului meu. Dimpotrivă, m-aţi putea completa: “nu ai zis cutare şi cutare”. Comentariile, însă, sunt futere. Nu am mai râs atât de nişte comments, de la postarea mea cu pepeni încoace. Adică, asta. O să le iubiţi.

Moskau, Moskau

Îmi e dooor de clipuri tembele din anii ’70. Tipul ăsta era considerat pe atunci un macho şi un futabil. Acum, nu mă pot opri din râs privindu-l. Nici nu ai cum să parodiezi costumele astea, pentru că ele însele sunt nişte parodii. Iar coregrafia e pişarea râsului. AHAHAHAHA! (Ăsta era citat din refren).

Şi totuşi, întregul e cumva înduioşător. Şi fascinant! Un neamţ care face pe tătaru’ care face pe rusu’! Să-mi trag una!

Cristian Comeagă rulzzzzzzzzz

Am o mare admiraţie pentru producătorul Cristian Comeagă. Într-un interviu pentru MAXIM, în decembrie 2009, mi se dezvăluise drept un tip original, informat, uşor sarcastic – exact cât să dea savoare discuţiei, şi, nu în ultimul rând, îndrăgostit lulea de cinema.

În calitatea sa de membru al juriului de nominalizări la Premiile Gopo, m-a impresionat la conferinţa de presă prin răbdarea şi umorul cu care trata inepţiile cu care era hărţuit. În condiţiile în care nominalizările vizau în primul rând noii apăruţi, un nene se agita fioros, perorând că junii sunt nedreptăţiţi. Iar o tantiţă se lamenta că de ce trei din patru nominalizări sunt coproducţii. Eu i-aş fi răspuns: “Pentru că românu’ e un zgârcit ontologic, iubito! Un calic şi un zgârie-brânză!” Comeagă, elegant, i-a explicat că nu e vina nimănui că aceste fonduri nu au putut fi găsite decât în străinătate.

—–

Şi pentru că interviul dat de Comeagă nu figurează pe site-ul Maxim, îl voi pune aici:

Cristian Comeagă este unul dintre cei mai influenţi producători de film din România. Managerul casei de producţie Domino Film e „vinovat” de toate filmele lui Nae Caranfil, respinge „noul val” şi îşi regretă prima dragoste: meseria de operator.

LL: Nu pot să nu remarc, intrând în biroul tău, colecţia asta impresionantă de maşinuţe splendide. Sunt jucării sau modele de maşini?

CRISTIAN COMEAGĂ : Da, şi mie îmi place să le privesc – dacă nu îmi pot permite unele adevărate. (Zâmbeşte). Sunt modele, unele dintre ele foarte rare şi destul de scumpe. Şi fetiţele mele ar vrea să se joace cu ele, dar ne abţinem.

LL: Ne abţinem, să trăiţi! Vorbim despre Domino Film, casa ta de producţie.

CRISTIAN COMEAGĂ : Este o companie mică, şi cu o producţie… rarefiată, dacă pot să-i spun aşa.

LL: Câtă modestie! Prietenii noştri actori ne-au spus cu totul şi cu totul altceva!

CRISTIAN COMEAGĂ : Păi da, primesc pe mail o mulţime de CV-uri şi de fotografii în fiecare zi: actori profesionişti, amatori, manechine, dansatori.

LL: Şi ce faci în clipa în care primeşti toate aceste fotografii? „Save” sau „delete”?

CRISTIAN COMEAGĂ : Evident că le păstrăm, avem o bază de date internă, pe care o consultăm. Dar e destul de modestă; şi nu acoperă toate nevoile noastre. Trebuie să mărturisesc că partea care mi se pare cea mai interesantă este descoperirea unor actori încă necunoscuţi, a „feţelor noi”, ca să spun aşa.

LL: Cum aşa? Necunoscuţii sunt mai interesanţi decât starurile consacrate?

CRISTIAN COMEAGĂ : Chestia asta o să ţi-o confirme orice producător de film. Şi orice consumator de film. De fapt, „starurile” sunt o categorie extrem de limitată – şi aici mă refer la cei care, prin simpla prezenţă, asigură succesul de box office. Ăştia-s actorii care vând filmul; şi adeseori, scenariul însuşi este scris avându-i în vedere pe acei doi sau trei actori de mare succes.
Interesantă este însă categoria descoperirilor; a oamenilor pe care nimeni nu îi asociază cu un rol anterior. Şi care adeseori izbutesc să impresioneze prin prestaţiile lor. Îmi vine în minte exemplul lui Jack Nicholson, în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Îţi dai seama cât de mare e bucuria unui regizor, sau a unui alt om de film care face o astfel de descoperire?

Albă-ca-Zăpada

felix nicolau: lorena, daca ai scrie poezie cum scrii pe blog,eu as fi un mare fan al tau
lorena lupu: serios?
lorena lupu: poezia mea nu e radical diferita de ceea ce scriu pe blog
lorena lupu: dar nu e poezie
lorena lupu: e un gen corcit de proza / monolog / poezie si naiba mai stie ce
lorena lupu: deci nu te astepta la limpezime a genului literar, ca nu o vei avea
felix nicolau: io tot fan blog raman
lorena lupu: ai vazut alba ca zapada?
lorena lupu: le aduce asta supa
felix nicolau: sure
lorena lupu: piticii mananca
lorena lupu: vrea sa le aduca felul doi
lorena lupu: piticii: nuuuu, ca noua ne place supa
lorena lupu: abia dupa ce au gustat felul doi, au avut revelatii
felix nicolau:
felix nicolau: da da’ eu am vazut varianta porn
lorena lupu:
lorena lupu: nu cred ca faza asta era si in varianta porn
felix nicolau:
lorena lupu: sau o fi fost in forma: si acum, baieti, ma futeti in cur
lorena lupu: piticii: nuuu, ca noua ne place in pizda
lorena lupu: alba-ca-zapada: stati sa vedeti intai cum e in cur
felix nicolau:

concluzia: cititi Hyde Park!

Parodii de bloguri

leapşă de aici. au încercat să mă parodieze, dar n-au reuşit. E prea veridic, pentru a fi parodie. Sau poate sunt eu o parodie umană.

Ideea e aşa, pe scurt: alege două-trei bloguri şi parodiază-le. parodiaţii te vor înjura, desigur, , sau te vor ignora condescendent, apoi vor parodia şi ei pe cine cred de cuviinţă. Sau nu. Şi aşa mai departe.

Parodie Piticigratis

Titlu: 8 martie, o sărbătoare de hipstări ghei

Nu sunt un ipocrit, să nu recunosc că mă doare-n pulă (şi-n portofel) de perioada februarie-martie, şi de căcaturile zdrăngănitoare pe care le vor toate pizdele proaste. Mă rog, încă o dovadă că sunt pizde proaste, chiar dacă acest fapt este o axiomă şi nu are nevoie de dovezi. Iar alea care din întâmplare nu-s proaste, sunt lezbiene urâte şi cu păr în lorgean.
Dar opt martie e cea mai mare tâmpenie, şi n-o sărbătoresc decât hipsterii, cocalarii, gheii, trolli ghei, lăbarii, ăia care n-au mai futut de când Michael Morhaime, tatăl lui Blizzard Entertainment, deci bunicul lui World of Warcraft, se juca cu puţa-n ţărână. Futangiii consacraţi, ca mine, o ard cool prin Control, gen, şi beau bere, nu cocktailuri cu umbreluţă, că noi nu suntem fofoloance torturate de mâncărimi în lindic.
Dar nu văd rostul sărbătorii de opt martie, şi uite de ce:
-în primul rând, ghioceii, cu capetele lor lăsate, par a fi nişte pule fără vlagă-n ele. Încă o dovadă că femeile-s pizde proaste. Dacă erau pizde deştepte, scuzaţi oximoronul, care, dacă vreţi să ştiţi, nu-i vierme intestinal, şi nu vă scărpinaţi în cur de la el, cretinilor. Deci, dacă prin absurd, erau pizde deştepte, îşi luau gladiole. Sau sequoia. Deşi nici cel mai înalt sequoia nu concurează cu pula mea supranaturală.
-în al doilea rând, eu le-am futut pe toate mamele voastre. Şi pentru mine, pizdele deja futute sunt ca şi moarte. Le şterg automat din agendă. Le dau şi foc (dacă se apucă de fumat şi îmi cer).
-în al treilea rând, Bendeac e gheu.

Parodie Mihai Bendeac

Titlu: La noapte postez!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Stiu ca asta am scris si acum trei zile, dar voi nu stiti cum e sa ai spectacol la Lehliu, si peste trei zile la Potlogi, si in tot acest timp sa ai si filmari!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Iar daca nu postez, imi pun mama, rudele de gradul 3, 5, 10, prietenii si babele din fata blocului sa posteze!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dar pe asta o scriu, ca ma doare!!!!!!!!! Pentru paparaţul care m-a urmarit din Kogalniceanu si pana-n Baneasa, o mu… ba nu!!!!!! Nu!!!!! Eu nu sunt un mitocan, ca aia de la Catavencu. Eu citesc Catavencu inca de la cresa, si ii respect pe fiecare in parte si pe toti la un loc!!!!! Si nu sunt ca ei, care desconsidera femeile si le cred parasute!!!!!!!!!!!!!!!!!! Eu vad in fiecare femeie o potentiala mama!!!!!!!!!!!!

P.S. Revin diseara cu un top 10 al celor mai citibile etichete de detergenti din buda mea, pe care, apropo, o curat mereu dupa ce o folosesc, nu-mi las prietena sa faca asta!!!!!!! Pentru ca eu respect femeile!!!!!!!!!!!!!!

Căţeluşă blândă caută familie

Unii se întrebau la ce e bun Facebook. Ei bine, preiau postarea unei Facebook friend de-a mea, despre o căţeluşă abandonată. Cu menţiunea că aş ucide în chinuri toate jegurile cu chipuri de oameni care abandonează animale crescute în casă, să moară în frigul iernii. Citez postarea:

Am in custodie temporara o catelusa de maxim 9 luni, de talie mare, gasita in Parcul Obor, foarte linistita si prietenoasa. Se intelege bine atat cu cainii, cat si cu pisicile, stie sa mearga in lesa si este foarte ascultatoare. Sta la baie, la curat in urechi, fara a avea nici cel mai mic gest de agresivitate. Acum ii cautam familie responsabila.

Povestea Reesei
Acum doua zile am gasit in Parcul Obor o catelusa abandonata, inca un suflet care plateste un pret scump fara a avea nicio vina. Se ferea de toata lumea, inclusiv de caini, ascunsa intre mormanele de zapada. Dupa cateva insistente am reusit sa o atrag si sa o mangai putin. Semnele de trauma erau mai mult decat evidente – isi tinea coada intre picioare, mergea cu capul in jos. Paznicii mi-au spus ca fusese abandonata in acea zi si ca nu a mai reusit nimeni sa puna mana pe ea. Am plecat cu inima stransa spre tarcul de caini, intrebandu-ma cum poate cineva abandona un animal crescut in casa intr-o zi geroasa de iarna. Incurajata de comportamentul nostru prietenos, catelusa a venit dupa noii, retragandu-se de fiecare data cand se apropia cineva. Am hotarat cu prietena mea sa ramana ea in tarc cu cei doi caini, iar eu sa merg la un non-stop sa cumpar o conserva. Speriata, catelusa a refuzat sa manance.
Ieri si azi m-am reintors in parc cu mancare nestiind daca o voi mai gasi. Astazi era intre aceleasi mormane de zapada, uda si infrigurata deoarece a stat toata ziua in ploaie. Desi mai am un caine si doua pisici, nu am putut sa intorc capul si am decis sa ii ofer temporar un camin. Din fericire si sotul meu este iubitor de animale…
In speranta ca ii vom gasi cat mai curand un stapan responsabil, in zilele urmatoare o voi duce la veterinar pentru un consult general, vaccinare, deparazitare si sterilizare. Pacat ca CIP-ul nu este obligatoriu, asa cum este in alte tari – as fi aflat cine a abandonat-o pe Reesa.

Iata si poze cu ea.

Dupa doua nopti nedormite de stat in frig, putina liniste si confort

Reesa dupa o baie calduta

Cine doreşte să adopte această căţeluşă blândă şi tandră, să lase un comment în care să menţioneze o adresă validă de mail. Nu o voi publica, să nu vă trimită nimeni viruşi, o voi da Dianei să vă scrie ea. Dar atenţie!!!!!! Dacă te anunţi candidat, vreau seriozitate!

Banderola neagră

Prietena noastră proxistă, Rhetta Marx e în doliu. Boceşte de sare cămeşa de pe dânsa. deplânge decesul lui Doug Fieger. Cine pana noastră e Doug Fieger? veţi întreba voi. Solistul de la The Knack. Aha, veţi da voi din cap lămuriţi. Şi după alte cinci secunde: Da’ cine’s The Knack? Tipii care cântă My Sharona. Varianta oficială nu o veţi vedea pe blogul Rhettei, pentru că trăiţi în România, şi asta nu doar că vă ocupă tot timpul, dar vă şi taie accesul la nişte iutubăreli.

Mărturisesc că şi eu plâng. De ce mine nu sare cămeşa, ci un tricou alb Roblogfest 2008. Vedeţi, Roblogfest, nu mi l-aţi dat degeaba, chiar îl port. Plâng pentru Weird Al Yankovic, care a parodiat această melodie în 1979. Arăta aşa:

Sunt din Burkina Faso

Ieri seară, veneam acasă cu taxiul, şi dădeam indicaţii:
-Cotiţi-o, vă rog, spre stânga.
Omul:
-Cum adică “cotiţi-o”, nimeni nu zice aşa.
“Ce pula noastră structuralistă?” mijeşte un gând prin creierul meu.
-Bun. Daţi colţul spre stânga. E mai bine?
-De ce nu îmi ziceţi să o iau la stânga, simplu.
Aaaaah, mă prind eu, ăsta e unul dintre penibilii ăia cu lexic de 2.500 de cuvinte de bază, care ştie că “hainele” sunt “haine” şi dacă aude de “îmbrăcăminte” sau, Doamne fereşte, de “vestimentaţie” face atac de apoplexie. Am avut din ăştia şi pe la şcoală. Dacă dădea Dumnezeu să îţi placă să te joci cu cuvintele, se uitau la tine ca la un extraterestru. Creierul lor e varianta “free membership” şi nu are decât funcţiuni de bază: “mănânc”, “mă culc”, “mă fut”, “mănânc din nou”.
-Vă rog, la a treia uşă, arăt eu spre blocul care se apropia.
-Dar de ce nu ziceţi “la a treia scară”, ca toată lumea? Nu sunteţi de aici?
Futu-te-n gât de cretin, mă enervez eu. Şi decid că e vremea să fac mărturisiri.
-Ştii, domnule, familia mea este din Burkina Faso.
-Pe bune?
-Da. Şi ştii, acolo, în Burkina Faso, lumea citeşte nişte chestii expirate numite cărţi. Na, şi citindu-le, automat ştie multe cuvinte, pe care le jonglează cu plăcere. În Burkina Faso, lumea nu are nici o problemă să folosească sinonime mai puţin uzuale, şi nu există cretini care să atragă atenţia că termenul X nu e folosit de majoritatea cretinilor, de vreme ce nu transpare din atitudinea mea dorinţa de a fi cretină cu tot dinadinsul. Oops, dar iată că am ajuns la a treia clanţă. Pardon, scară. Cât face cursa?
-15 lei. Şi era frumos acolo, în Burkina Faso?

We Are the World?

Acum, 25 de ani, era aşa:

Acum e aşa:

Diferenţele sunt normale, să zicem (deşi eu l-aş împuşca de acolo pe Wyclef Jean, cu vibrato-ul ăla hidos care îmi aminteşte de Bendeac când o parodiază pe Naomy – cu diferenţa că Wyclef e al dracu’ de serios şi convins de ceea ce face).

Întrebarea mea este: unde e Diana Ross?