Când rock-ul întâlneşte sublimul / When Rock Meets Sublime

Şi aici mă gândesc la acele balade cutremurătoare care arată latura catharctică a rock-ului. Baladele care ne-au făcut să trăim o mică moarte. Balade care ne-au făcut să visăm la o mare dragoste. Balade monumentale, balade sensibile, latura delicată a metalelor grele (iar lista nu e f. cuprinzătoare, doar ce îmi amintesc pe fugă). /
I am thinking about those overwhelming ballads that represent the catharctic side of rock. Ballads that made us experience “la petite mort”. Ballads that made us dream of a great love. Monumental ballads, sensitive ballads, the gentle touch of hard rocks and heavy metals. (And it is not a complete list, just a snippet of my short and inefficient memory.)

“Stairway to Heaven” – Compusă în 1971, când mama încă nici nu visa că îl va cunoaşte pe tata. Cei care nu îl cunoaşteţi, nu vă lăsaţi păcăliţi de începutul paşnic; continuarea e pasională! / Composed in 1971, when my mother wasn’t even dreaming that she would meet my dad. Those of you who never heard it: don’t let yourself fooled by the smooth beginning: things will get passionate soon!

“Dream On” – 1973. Aceiaşi ani ai idealurilor care se conturează înceţoşat şi izbucnesc în flăcări. Ani în care muzica încă nu era atât de “industrie”, ci mai aducea oarecum a artă. / The same years of foggy ideals that suddenly burst into flame. The years when music was less of an industry, and more of an art.

————————————————

Pe lângă îmbrăcămintea oribilă, tatuajele ridicole şi frizurile sinistre, anii ’80 au adus câteva balade memorabile. Uite câteva exemple: / Beside horrible outfits, ridiculous tattoos and the most horrifying haircuts, the 80s brought a few unforgettable power ballads. Here are some of them.

De pe albumul “Theatre of Pain” al lui Motley Crue (da, stiu, există nişte umlauturi!) Culmea, melodia asta pacifistă le-a furnizat băieţilor bani grei pentru heroina care le ţinea loc de pâine. / From “Theatre of Pain” by Motley Crue (yeap, I’m aware I have omitted the umlauts.) The point is that this peaceful song provided them the dough for the heroin they used as a replacement for their daily bread those days.

Cântecul ăsta scris în 1987 de frumosul (pe atunci) Coverdale a fost prima baladă rock pe care am auzit-o după revoluţie. Merită să menţionez că pe atunci mă dădeam în secret cu rujurile şi fardurile mamei, îi purtam pantofii cu tocurile înalte, şi visam să fiu o femeie fatală? Noroc că nu exista internet pe atunci, şi de aceea, generaţia prostiei noastre nu a ajuns pe pitzipoanca.org. / This song, written in 1987 by the then-handsome Coverdale (Whitesnake) was the first song I’ve heard after the Revolution of 1989. Should I mention that I was ten – turning eleven, I was using my mom’s make up kit and lipstick in secret, and wearing her high heel shoes? We were fortunate not to have Internet, so we were prevented to share our pathetic attempts of simulating femininity with all the perverts surfing the virtual “waves” novadays.

“Trash” al lui Alice Cooper (1989) a fost prima mea casetă. Am iubit-o. Deşi nu ăsta e motivul pentru care l-am pomenit pe domnul Vincent Furnier (hello! doar nu credeaţi că pe Alice Cooper îl cheamă aşa şi în buletin!), ci pentru simplul fapt că baladele lui sunt rupere. / Alice Cooper’s 1989 album “Trash” was my first audio cassette ever, in that era of cheap tape recorders. Nonetheless, this is not the reason why I’ve put Mr. Vincent Furnier here. It is just for the mere fact that his power ballads kick ass.

(Va urma / To be continued)