Îmi e frică de dentist. Şi de păianjeni. Şi de cărăbuşi de mai. Şi de gesturile prea violente. Şi de oameni care nu îmi respectă spaţiul intim. Şi de serile în care nu pot să adorm. Şi de oamenii în vârstă împietriţi în prejudecăţi (de cei liberi la minte nu!) Şi de proiectele despre care nu ştiu foarte sigur cum vor ieşi. Şi de maşinile care vin în viteză spre mine pe stradă. Şi de coridoarele întunecate. Şi de câinii vagabonzi cu spume la gură. Şi de visele cu Michael Jackson, pe care le-am avut fără încetare, noapte de noapte, de când a murit. Şi de ziua în care motanul meu va muri. Şi de acele zile în care mă trezesc obosită, fără chef de lucru, sau lipsită de inspiraţie. Şi de acele zile în care am prea multă treabă, şi simt că mă transform încet, dar sigur, într-un robot. Şi de momentele în care simt că un lucru mă depăşeşte. Şi de momentele în care descopăr că un pantalon care îmi era larg se încheie mai greu: îmi pierd pe loc pofta de mâncare.

Şi, mai presus de toate, de oamenii care mă iubesc mai mult decât trebuie.

…dar am râs ca nebuna de această postare, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.