Nu sunt editură, şi nici vacă de muls! / Untranslated blog entry about dead nigger storage

Aceasta e o postare care va fi extrem de incorectă depedeve politic, dar mi se fâlfâie glorios de sentimente lezate, atâta timp cât şi unora dintre voi li se fâlfâie la fel de glorios de ceea ce se numeşte etică. Sau bun-simţ, sau numiţi-l cum vreţi.

Această postare nu mi s-a căşunat aşa, din aer, ci vine dintr-un preaplin de draci, stârnit de conţinutul zilnic al căsuţei mele de mail. Adică 100 % spam.
Pe puncte:

1. Nu e greu să identifici ca Spam mailurile de genul Buy cheap Replica watches sau lose weight with Acai. Pe acelea le deletez pe loc, şi măcar ştiu o treabă.

2. Nu e greu să identifici ca Spam mailurile cu FW, unde unii dintre voi, mai săraci cu duhul, mă avertizaţi că se închide internetul dacă nu forwarduiesc şi eu la alţi cinci oameni stresaţi, să facă şi ăia ca trenu’ pe şină, citind cretinătăţile fără margini pe care şi le trimit indivizii fără ocupaţie.

Categorii de SPAM pentru care spumeg în fiecare zi câte puţin, şi profit de ocazie să dau răspunsuri în masă:

1. A TREIA invitaţie la acelaşi eveniment

Băi, piar cu exces de zer! M-am prins din prima că tu mă chemi la un eveniment, şi dacă am timp şi chef, vin! Nu mă fute la melodie cu o mie de mailuri identice şi pline de zâmbete idioate, că mă înstrăinezi, numai de-al dracului, de ideea de participare la evenimentul tău! Lasă-mă în pula calului să hotărăsc cu propriul meu creier ce vreau să fac!!!!

2. Tinere talente care mă copleşesc cu operele lor

Fraţilor, scrie editură pe fruntea mea? Sau coordonator de colecţie carte? NU! Păi şi atunci, ce puii mei de lebădă argintie vreţi să fac eu cu operele voastre nemuritoare? Să vă bat părinteşte pe umăr şi să zic “curaj, copii, viaţa e grea?” Pentru asta v-a dat Dumnezeu părinţi, da?
Nu mă interesează alte opere nemuritoare decât alea pe care mi le aleg EU cu mânuţa mea de cumpărător. Nu m-am făcut redactor de carte, TOCMAI pentru că îmi lipseşte răbdarea de a citi tentative. Vreţi să vă vedeţi publicaţi? Daţi un sărci: edituri, luaţi-le ălora numerele de telefon de pe site, sunaţi şi interesaţi-vă dacă au colecţie de literatură tânără românească, cereţi numărul persoanei responsabile cu acea colecţie – CARE ARE JOBUL POTRIVIT PENTRU A VĂ AJUTA, DEŞTEPŢILOR!!! – povestiţi-i despre proiectul vostru, apoi trimiteţi-i manuscrisul. Aşa funcţionează lucrurile. Nu altfel.

Când rock-ul întâlneşte sublimul / When Rock Meets Sublime

Şi aici mă gândesc la acele balade cutremurătoare care arată latura catharctică a rock-ului. Baladele care ne-au făcut să trăim o mică moarte. Balade care ne-au făcut să visăm la o mare dragoste. Balade monumentale, balade sensibile, latura delicată a metalelor grele (iar lista nu e f. cuprinzătoare, doar ce îmi amintesc pe fugă). /
I am thinking about those overwhelming ballads that represent the catharctic side of rock. Ballads that made us experience “la petite mort”. Ballads that made us dream of a great love. Monumental ballads, sensitive ballads, the gentle touch of hard rocks and heavy metals. (And it is not a complete list, just a snippet of my short and inefficient memory.)

“Stairway to Heaven” – Compusă în 1971, când mama încă nici nu visa că îl va cunoaşte pe tata. Cei care nu îl cunoaşteţi, nu vă lăsaţi păcăliţi de începutul paşnic; continuarea e pasională! / Composed in 1971, when my mother wasn’t even dreaming that she would meet my dad. Those of you who never heard it: don’t let yourself fooled by the smooth beginning: things will get passionate soon!

“Dream On” – 1973. Aceiaşi ani ai idealurilor care se conturează înceţoşat şi izbucnesc în flăcări. Ani în care muzica încă nu era atât de “industrie”, ci mai aducea oarecum a artă. / The same years of foggy ideals that suddenly burst into flame. The years when music was less of an industry, and more of an art.

————————————————

Pe lângă îmbrăcămintea oribilă, tatuajele ridicole şi frizurile sinistre, anii ’80 au adus câteva balade memorabile. Uite câteva exemple: / Beside horrible outfits, ridiculous tattoos and the most horrifying haircuts, the 80s brought a few unforgettable power ballads. Here are some of them.

Bruno: an 82-minute long “candid camera”

I must publicly confess my endless love and humble worship for Sacha Baron Cohen, the most daring and spontaneous comedian of our times. When I saw his bull-costumed Madrid premiere – and laughed my heart out – I felt the sudden urge to see “Bruno”. Or “Brüno”, as he writes it, though nobody in the film pronounces the umlaut.

Similarly to “Borat: Cultural Learnings…”, “Bruno” may stir controversy due to its harsh and explicit humour (Although, unlike Kazakhstan, Austria proved to have a sense of humour). Nonetheless, it reveals Sacha Baron Cohen as a genuine master of brilliant improvisation within the bonds of a precisely defined character. It is obvious that most of the “Bruno” footage was made similarly to “candid-camera” – and the results are overwhelming. Because it is a more expressive depiction of today’s ways than any carefully written and elaborated plot.

First of all, “Bruno” (or “Brüno”) satirizes the shallowness of the desire to become famous by all means. We are already used to Cohen’s spectacular physical changes from one character to the next, so I was not quite surprised when the 37-year-old Cohen showed up as the slender, girlish, gracious 19-year-old Bruno. I was not surprised to hear that Cohen DID ruin a fashion show in Milan, in order to shoot an unbelievably funny entrance on the catwalk. And finally, I was not surprised by Cohen’s classical trick: to pose as a complete idiot, in order to reveal the idiocy of some of the people surrounding him.

Actually, what surprised me was the tragic aftertaste of this sparkling comedy. Indeed, many people would do anything in their attempt to seek attention. I am wondering how the La Toya Jackson scene, cut due to MJ’s recent death, looked like. Did she eat the sushi off the naked man? I suppose so; considering that Paula Abdul’s dignified refusal needed a counterpoint. Indeed, poor people trade little children – for ridiculously low sums – or are ready to torture them in unbelievable ways, in order to exploit them for money. Indeed, many regular guys are aggressively homophobic – to the extent of physically hurting gay people.

Go to the cinema and watch “Bruno”. And then ask yourself: should I exercise to strengthen my backbone? (I did.)

———————–

Trebuie să îmi mărturisesc public iubirea înflăcărată şi umila adoraţie pentru Sacha Baron Cohen, cel mai îndrăzneţ şi mai inventiv actor de comedie al zilelor noastre. Când i-am văzut costumul de taur de la premiera de la Madrid, am simţit că mor pe loc dacă nu văd acest film. “Bruno”. Sau “Brüno”, după cum apare pe afiş, deşi nimeni nu pronunţă umlaut-ul.

Ca şi în “Borat: Învăţăminte…”, umorul grosier şi mult prea explicit va stârni controverse lungi şi late. (Deşi, spre deosebire de Kazahstan, Austria a dovedit că le are cu umorul.) Şi cu toate acestea, filmul dezvăluie (din nou) arta lui Cohen de a improviza spumos în limitele unui personaj bine conturat. Ceea ce dă unitate scenariilor lui destul de dezlânate şi pe alocuri trase de păr.

Casting fantomă Michael Jackson

Această postare este inspirată de următoarele filmuleţe care au constituit sursa mea nr. unu de fun zilele astea

Bun, pe mine m-a trăsnit o idee. Vreau propria mea emisiune de 1.000 de episoade şi găleţi întregi de rating la OTV. Vreau două personaje: fantoma lui Michael Jackson, şi omul-care-a-văzut-fantoma-lui-Michael-Jackson. De aceea, caut cu disperare eroul acestei minunate emisiuni, care trebuie să fie fantomatic, adică lung, slab şi zălud, şi să apară unde nici cu gândul nu te-ai gândi (darămite cu alte părţi ale corpului, pe care le foloseşti mai des la gândit ) Ba în buda vecinilor de deasupra garsonierei OTV, ba în cazinoul Gării de Nord, ba în spatele unui vânzător de gulii din Piaţa Matache. Bu-hu-huuuu! Şi de cum apare fantoma fantomatică a Artistului Formally Known As Michael Jackson, hop şi vizionarul, care bate la uşa vecinilor la 2 noaptea:

Gramo’s questions

Mai mult de ruşine, dar trebuie să mă achit, după atâta amar de timp, de leapşa de aici.

Întrebare: Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand:

R: “de stuf.” (Mika Waltari, Egipteanul)

Î: Fara sa verificati, cat e ora?

R: Pana mea, de unde dracu’ să ştiu? 23?

Î: Verificati!

R: 23.50. Se pare că am o percepţie deformată asupra realităţii. Bine că ştiu în ce an suntem. 2010, nu?

M is for Maxim

[UPDATE, ca la Wikipedia: acest articol se referă la revista cu acelaşi nume. Pentru alte senzaţii tari, mergeţi la MAXIM (dezambiguizare) cine nu vede rostul acestui UPDATE, să citească primele comentarii ale acestei postări. ]

And “JA” is not for your favourite line in your favourite movie “Ja, ja, ich komme, spritzen Sie, bitte!” It is for July-August.

Irresistible contents:

- Ramona Badescu, the Naked Truth of an Unveiled Goddess

- Ce formidable bordel! – or an unforgettable afternoon with an unforgettable band

Gogol Bordello :

… and the delirious night that followed (and a MAXIM exclusive: the last image of Eugene Hutz’s jacket before it was stolen in the Control Club):

- Stephen the Great’s descendant’s descendant wants Moldova back! And he means it!

- Rough Looks and Sensitive Souls: The Romanian Edition of the Strongman Super Series in Bucharest (while someone from the crowd was giving me head, as the image below shows):

- Tribute to Michael Jackson! Well, sort of…

- Our Last Night with Ozzy. Yeah, ZE Ozzy.

And we’ll let you discover the rest for yourselves.

—–

Şi dacă

Lazing on a Sunday afternoon

Azi mi-am propus – deliberat – să nu fac nimic. Să o frec la rece. La cald. Drept pentru care am plecat la o plimbare relaxată prin parc, mi-am cumpărat nişte tricouri haioase de la nişte tarabe de bruneţi, am dormit, am mâncat cucuruz fiert – o ştiţi pe aia cu “Inche asta n-am vezut?” banc ardelenesc tâmpit. unu’ vrea la film, dar are un răţoi de care nu se poate desprinde nunca jamas – aşa cum nu mă pot eu desprinde de al meu motan Pulică, sau Mişu pentru gravide, pensionari şi soldaţi în termen.

Fastum gel

Am avut o săptămână… hai să o numim diplomatic atletică. Nediplomatic: epuizantă depedeve fizic şi energetic. Se pare că mă imaturizez cu vârsta, şi mă avânt în nebunii din ce în ce mai solicitante. Sau poate micul demon al aventurii nu mă va părăsi niciodată? Sper sincer să nu o facă; nu îmi doresc să ajung genul de forumistă din grupurile de discuţii despre familie, care să aibă două griji: dacă e bine să prăjeşti ceapa sticlos sau brun, şi dacă e bine să pui tapet cu ursuleţi în camera copilului, în locul celui cu buburuze de până acum. Părerea mea (deşi nimeni nu o cere): Ceapa e cea mai bună crudă, în salate, şi poţi să pui şi tapet cu pule cu urechi în camera copilului, dacă habar nu ai să îl educi, şi fie îl laşi să ajungă un cocalar obraznic, fie faci tot posibilul să îl anulezi ca fiinţă umană, şi încerci să-ţi împlineşti prin el visele de fată mare, pe care nu ai fost suficient de coioasă să ţi le transformi în realitate de una singură.

Bun, aşa se întâmplă ori de câte ori caut câte ceva pe Gogule, iar el mă trimite pe desprecopii.ro sau în alte asemenea locuri de pierzanie. Ideea e că după săptămâna mea de vitejii, am o febră musculară de nu pot să mă mişc. De dimineaţă, în metrou, s-au uitat doi pulifrici la mine, în timp ce mă aşezam pe un scaun, strâmbându-mă cât puteam eu de reţinut, şi au început: “Ia uite la ea, ce greu se aşază! Ce-ai făcut, pisi, noaptea trecută?!” “TOATĂ SĂPTĂMÂNA trecută, băi, habarniştilor şi megdonaldiştilor!” am bombănit eu.

—————————-

I had a week… let’s euphemistically call it “athletic”. Or, if we choose a franker expression, let us call it “physically and energetically exhausting.” It seems that, as I grow older, I gradually lose my maturity and throw myself into increasingly demanding projects. Or, perhaps, the little demon of adventure will never leave me? I honestly hope it won’t; I never intend to end up like those pathetic women wasting their times on family-related forums and discussions on two major topics: whether to saute onions or to fry them brown, and whether to change the beetle-pattern wallpaper in your kid’s bedroom and replace it with a bear-pattern one.

Strange Dream / Un vis ciudat

I chased a pickled cucumber all night

Usually, I keep my dreams for myself. First of all, because I don’t remember them in the morning; and second, because I think people have more interesting topics than what I dreamed last night. But this one was the freakiest dream I had in a long time, and I remembered it perfectly.
I had entered a huge stone castle, with beautiful mahagony furniture and an overall fairy tale flavour; except for the inner yard, where a huge and contemporary pool was awaiting swimmers. Actually, it was awaiting me, as I was all by myself in the castle. The only swimmer at hand.

I had a huge issue: that all its gates were locked, and all its cellars were empty, and I was starving to death.

Milonga sentimental

There Will Be Blood later. Now, let’s get sentimental:

Let’s get nostalgic: