Mă refer la nenea ăsta, mânca-i-aş wikipedia. Da, Alan Alda. Vi-l amintiţi probabil pe doctorul simpatic şi atât de uman, iubit de infirmiere şi de camarazi, plin de umor şi personalitate, din serialul MASH? Bine, dacă v-aţi uitat numai la “Tânăr şi neliniştit” sau la “Marimar”, întrebarea e ridicolă. Dacă nu, apelăm tot la Vicky. Acum, securamente vi-l amintiţi.

Eh, ceea ce nu ştiaţi – poate – e faptul că nenea ăsta mai şi scrie. Şi scrie frumos rău, nu aşa. I-am cumpărat jurnalul “Never Have Your Dog Stuffed” (apărut la Humanitas cu titlul “Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele”) acum câteva zile, la Bookfest. Şi-l citesc aşa: cinci pagini la cafeaua de dimineaţă, cinci în metrou pe la prânz, cinci în timp ce tronez seara. Adică, puţintel-puţintel, că nu am timp de mai mult.

Ideea e că Alan Alda are o scriitură la fel de personală, de convingătoare şi totodată emoţionantă, precum îi sunt şi personajele de pân filme. Iar eu m-am îndrăgostit până peste urechi de această carte. Şi de acest autor. Şi de felul în care pune el nişte probleme. Şi de umorul cu care îşi învăluie cicatricile. Şi de absurdul cu care se joacă atât de graţios.

Şi tot Vicky zice că Alan Alda are o a doua carte, cu un titlu şi mai graţios. “Things I Overheard While Talking to Myself?”

Eu de unde o cumpăr?