Hyde Park Teaser

(avertisment: orice reproducere parţială sau totală a acestui text, fără acordul autorului, cade sub incidenţa legilor referitoare la copyright şi drepturi de autor)

Necrofanul

Nu sunt necrofil, oh, nu… Eu mă îndrăgostesc doar de sufletele oamenilor,
Şi de acelea doar dacă sunt ambalate
Într-o carne suficient de fragedă încît să-mi provoace o erecţie

Intelectuală, desigur.

Nu sunt necrofag.
Necrofag eşti tu, care devorezi aripioare de pui la KFC
Necrofag sunteţi şi dvs., milord, că vă ghiftuiţi de biftec tartar,
Necrofagă eşti şi tu,
dragă Marjorie
Ştiu că eşti ahtiată după hot-dog, nu te mai ascunde după deget
Că te-ai cam împlinit în ultima vreme, şi îţi iese umbra de după el.

No Country for Young Writers

Glumeam eu cu prietenii pe la beri că se autonomizează Ţinutul Secuiesc (de unde provine subsemnata) şi o să ajungem să cerem viză de lucru pentru a ne putea desfăşura activitatea la Bucureşti, dar se pare că umorul involuntar românesc e mai negru decât am fi crezut.

Când auzi că un scriitor, traducător şi jurnalist de talia lui Alexandru Vakulovski (adică unul din cei mai buni ai generaţiei tinere)
– ai cărui bunici au avut cetăţenie română
- căruia i s-a acceptat la rândul său cererea de cetăţenie română (fiind vorba, după cum remarca Vasile Ernu, mai degrabă de repatriere). Încă în 2004, s-a publicat în Monitorul Oficial faptul că actele au fost primite şi se află în etapa de procesare. Şi de atunci, se tot procesează…

Despre cum am furat-o involuntar pe Ofelia

Azi am furat-o pe Ofelia. Fără să vreau. Citea şi ea din propriile-i creaţii, la liceu, iar eu râdeam de mă prăpădeam. Şi liceenii idem. Uite cum scrie Ofelia:

“Spărgătorul de gheaţă

de Ofelia Prodan

vasile se trezeşte mahmur, cu ochii lipiţi.
simte că cineva se răsuceşte în pat, chiar
lângă el. se freacă la ochi şi cu privirea
înceţoşată vede un fund imens de femeie.
vasile se uită speriat sub plapumă. vasile
realizează imediat că nu are chiloţi.
se ridică din pat. îşi îndreaptă spatele mândru.
se mişcă prin cameră incredibil de firesc.
prepară rapid cafeaua şi micul dejun.
cu tava în mână se duce la pat. femeia
durdulie albă şi cu părul roşcat sforăie
cu fundul întors spre vasile. vasile aruncă
tava peste cap şi sare în pat. vasile
nu se înşeală niciodată. femeia durdulie
e aprigă. vasile e în extaz. femeia durdulie
e deasupra lui vasile. ea scoate printr-o manevră
iscusită spărgătorul de gheaţă
şi îl înfige de 3 ori drept în inima lui vasile.
vasile se trezeşte. simte că cineva se răsuceşte
în pat, chiar lângă el. se freacă la ochi.
cu privirea înceţoşată vede un fund imens
de femeie. vasile zâmbeşte malefic şi scoate
de sub plapumă spărgătorul de gheaţă.”

Numai emo nu am fost până acum

Dar uite că am devenit. Aici.

Când am aflat cu surprindere o atare minunăţie, am zis să văd dacă am potenţial de Tokio Hotel. Şi uite:

(sau mai bine zis că e mai emo)

Daniel D. Marin: “Întâlnirile mele ciudate cu oamenii sunt intense şi se consumă pe loc”

Greeeu să îl determini pe tânărul poet Daniel D. Marin să îşi deschidă sufletul, să-ţi dea şi ţie voie să arunci o privire înăuntru! Omul e un şir interminabil de măşti. Se fofilează în spatele timidităţii, apoi pe după jocuri de cuvinte aproape rebusiste. Dar ce se ascunde îndărătul lor…

— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:

From: lorena lupu
Subject: Re:
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:30 AM

Daniel, hai sa te webtervievez, sa te cunoasca lumea mai bine, sa promovam cele doua evenimente de saptamana viitoare. L.

— On Thu, 3/19/09, Daniel D. Marin wrote:

From: Daniel D. Marin
Subject: legat de interviu
To: lorena lupu
Date: Thursday, March 19, 2009, 12:54 PM

Lorena,

… eu pe mess ma mai surprind doar prin exceptie (si doar pt. ca mai sunt destul de mult singur prin birou; acasa am conexiune slaba, aproape ca lipseste de fiecare data cand ma intorc spre seara de la serviciu sau de la vreun mic eveniment (eventual) literar. Doar cand imi mai verific e-mailul, imi place sa intru asa, si uit sa ma pun pe invisible. sau imi da cineva cate un buzz de imi sar capacele. deci nu sunt persoana potrivita pentru o astfel de convorbire. cum de altfel nu sunt persoana potrivita in general… nu sunt pe faza. nu m-as regasi nici intr-o discutie pe reportofon… ca sa nu ramai cu impresia ca am ceva impotriva mess-ului. mi-a placut mult convorbirea ta cu Marian Coman, absolut delicioasa . si iti multumesc pentru ca te-ai gandit atat de frumos la mine (incat sa iti inchipui ca as face fata la asa ceva), mi-e si rusine sa te refuz, dar sunt nevoit.

Daniel

PS: e imposibil sa convietuiesti web-line (sic ) cu persoane ca mine . tu imi ceri exteriorizare prin reactii (raspunsuri) rapide. eu ca sa ma pot exprima vreodata trebuie ca, din contra, sa raman cat se poate de interiorizat…

— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:

From: lorena lupu
Subject: Re: legat de interviu
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:03 PM

te rog frumos sa termini cu lamentatiile de baba si sa imi acorzi o farama de credit. mai exact, nu te rog ci te somez. nu ma face sa scot la iveala mitocanca din mine, atata iti spun.

LL

——–

Primăvara la liceu

Săptămâna viitoare, mă duc la liceu!

Nu, nu am de gând să iau o maşină a timpului şi să mă întorc cu 12 ani în urmă – deşi mi-aş dori să pot face acest lucru şi să schimb nenumăratele momente de tergiversări şi temeri în momente de acţiune plain & simple.

În schimb, săptămâna viitoare începe festivalul Primăvara Poeţilor. Ceea ce înseamnă că o să plouă cu poezie pe străzile Bucureştiului. Iar poetul cu care am deja un “mariage d’amour” – strict pe plan poetic! – e junele şi timidul Daniel D. Marin. Şi superbul său volum de poezie “Aşa cum a fost”, a cărui imagine publică este chiar subsemnata.

Mie îmi place să citesc din DDM, iar lui DDM îi place să fiu “vocea” poemelor lui, de aceea am plimbat “Aşa cum a fost” prin varii cenacluri şi lansări.

Acum, că e primăvară, ne ducem să ne infiltrăm hoţeşte în sufletele liceenilor. Sper să izbutim.

Programul poetic-liceal e următorul:

Liceul Dante
Joi, 26 martie, ora 11
Scriitori: Violeta Ion, Carmen Dominte, Daniel D. Marin (+Lorena Lupu+”Aşa cum a fost”)

Colegiul Tehnic Edmond Nicolau
Vineri, 27 martie, ora 12
Scriitori: Aida Hancer, Adrian Diniş, Cătălina Canadoiu, Daniel D. Marin (plus remorcile menţionate mai sus)

Imagini din recitaluri anterioare “aşa cum au fost”

Reruns

Ideea nu e nouă, am luat-o de aici. Dar prietenii mei nu se vor supăra, că au idei mult prea multe şi mult prea bune, şi pot împrumuta din ele câte unui biet scriitoraş, că au de unde.

“Reruns” înseamnă să îţi aminteşti ce ai scris despre un subiect.

Azi, propun să explorăm erotismul trecutului nostru virtual comun. Vreţi?

Mesaj într-o sticlă

Dragă Heloise,

Ştiu că e o naivitate – să nu spun prostie în toată puterea cuvântului – să îţi scriu aşa, acum, pentru că sunt slabe şanse ca acest mesaj să ajungă vreodată în mâinile tale.
Simt însă că am de mărturisit nişte lucruri, şi nu am cum să procedez altfel.

Pe insula pustie unde m-au aruncat valurile capricioase ale furtunii ce-a scufundat nava cu care călătoream spre un nou destin – ultimă furtună a unei vieţi furtunoase – nu există porumbei călători, şi chiar dacă ar exista, nu am nici o garanţie că, dintre o mie de tinere doamne, aceştia se vor îndrepta chiar spre tine. Aş fi vrut să-i pot îndruma – dar gândul meu nu are o asemenea putere.

De aceea, dragă Heloise, acum, că am golit ultima sticlă de rom, cu voia ta – ba chiar fără – o voi folosi în chip de plic fără timbru şi fără adresă. Poate va ajunge la altă Heloise, de vreme ce au fost mereu atâtea Heloise în jurul meu. Am avut o verişoară pe nume Heloise. O urâtă rea şi pârâcioasă. Colega mea de bancă s-a numit Heloise, dar ea era o Heloise bună, care îşi împărţea sandvişul cu mine şi mă lăsa să copiez temele la matematică din caietul ei. Pe ea am iubit-o cu recunoştinţă de câine.

Maxim de martie

sau ediţia cu extratereştri şi întâmplări extraterestre.

Haideţi să vă povestesc una dintre ele, să vedeţi cât de distractivă poate fi viaţa unei redacţii glossy.

Frumuşica asta e rusoaică, e fotomodea şi a apărut într-un material din Maxim Turcia. Dar, pentru că tipa arată super bine (cu degetul cel puţin), s-a hotărât că şi cititorul român are dreptul la o bucurie, şi prin urmare, materialul se va prelua şi în Maxim România.

Câteva zile am dat cu toţii zece baloturi de sfoară-n ţară, căutând cunoscător de limbă turcă, ba chiar mi-am făcut procese de conştiinţă că-i uşuisem pe Hussein şi Muhammad, care făcuseră rost de id-ul meu de Messenger de pe profilul de Yahoo 360, şi mă pisălogiseră cu “du u fuck with me?” şi “i like hot sweet pussy” până când le urasem “fuck yourselves and commit a painful suicide” şi-i pusesem pe ignore. Nimic. Nimeni nu ştia limba turcă. În cele din urmă – şi în disperare de cauză – rădoiu’ a dat textul lui gogule, la tradus. Şi uite ce a ieşit (avertizez totuşi persoanele slabe de înger, sau cu probleme cardiace, să nu dea click pe “mai mult” )

Urmuză-mă!

Henriette este descendenta unei vechi familii de colecţionari de sertare.
De fapt, Henriettei îi place să colecţioneze broaşte. Dar nici sertarele nu strică, pentru că le poate include în vestimentaţia ei de iarnă. Şi dacă e frig, poate să le dea şi foc.
Henriette se poate întâlni prin pieţe, mai ales în aprilie şi în primele zile ale lunii mai. Am un singur dor. Îşi câştigă existenţa vânzând idei creţe, ecologice. Crescute doar cu îngrăşăminte naturale.
Henriette are trei nasuri, dintre care unul în palmă, unul în buric şi unul ceva mai încolo. Le foloseşte alternativ, în funcţie de cum bate vântul. Dacă nu bate vântul, Henriette nu respiră. De obicei, ajunge la urgenţe, unde i se ataşează un al patrulea nas artificial, care respiră în locul ei. Ultima oară însă, ambulanţa s-a blocat în trafic, şi Henriette a suferit un tragic deces.