Conversaţie cu un canibal

Michael Haulică are o propunere curajoasă şi interesantă aici şi mai ales aici. Zice guru Mike:

Microtextul este o povestire de 140 de semne. Nu moare nimeni dacă nu sînt exact 140 (să luăm o marjă de 5, plus sau minus).

Bun, provocarea e să redai o acţiune sub formă de pastilă super-concentrată. Uite o încercare:

Video-traume (28 feb.)

Precum se ştie, sâmbăta noastră e dedicată sâmbetelor pe care le purtăm videoclipurilor care ne-au traumatizat, ne-au făcut să visăm urât, să vrem să ne batem copiii şi să nu avem chef s-o ajutăm pe vecina noastră în vârstă să treacă strada.

Azi începem prin a ne aminti de bancul ăla de care am râs cu toţii, când ni l-au dat prietenii noştri pe mail sau pe messenger: De ce Elveţia nu are manele? Răspuns: Pentru că e ţară neutră şi nu are duşmani. Video-trauma noastră de azi a apărut datorită faptului că Australia nu e o ţară neutră. Uite dovada:

Am votat!

Am dat cu ştampila (la diverse categorii) în următorii/oarele:

Eroi şi cocoşei

În numărul din martie al revistei Maxim o să scriu despre tendinţa bărbaţilor de a aplica “reţete”, adică operaţii de rutină, “trucuri” verificate pe un eşantion de n femele, şi care se presupune că trebuie să meargă şi pentru exemplarul n+1.

Pentru a mă documenta cu noile “reţete” cu care cocoşeii cred că pot îmbrobodi sexul frumos, am dat un sărci pe google, din ăla de care râdem noi: “trucuri de agăţat femei”. Şi uite peste ce comoară de înţelepciune cocoşească am dat:

http://www.menshealth.ro/forum/sex-relatii/cateva-trucuri-de-agatat/

—–

După aceea, am intrat pe blog la Bendeac, pe care îl citesc pe pâine, uns pe felia matinală de pâine prăjită, şi am găsit o trimitere la Hero, cântat de Mărioara Carei. (Sau Care-i?) Şi mi-am amintit de o fază monumentală. Staţi să caut pe iutub dacă este. Esteeeee!

Raportul just dintre umilinţă şi demnitate

Această postare e scrisă în urma unui periplu al blogurilor, şi a amărăciunii cumplite care m-a cuprins în momentul în care mi-am dat seama, din nou, cât de mizerabil poate fi, uneori, raportul plătitor – executor de servicii în România noastră dodoloaţă.
Nu ştiu dacă îmi vine să plâng sau să urlu, când

Daydream believers and homecomin’ queens

Am tot văzut leapşa asta plimbându-se din blog în blog, răspândindu-se ca o boală contagioasă, dar până acum, m-a ferit Dumnezeu de ea. Poate că am uitat să îmi fac rugăciunea, căci uite, am primit-o, şi acum trebuie să stau, să bântui şi să dau sărciuri prin bloguri de gagici, că asta e leapşa, chiar dacă Almanahe o formulează în stilul ei enigmatic şi misterios, încât trebuie să şăzi şi să cujeţi, ca într-un final să înţelegi despre ce este vorba.

Video-traume (bonus Newsflash întârziat)

Ba nu, începem cu Newsflashul întârziat:

- a apărut revista Maxim de februarie. Şi nu v-o zic neapărat pentru “Nouă săptămâni şi jumătate într-o singură zi”, articolul meu cu sugestii de Sf. Valentin născute dintr-o revedere a filmului în care Kim Basinger ne înfierbânta sângele cu neuitatul “You Can Leave Your Hat On”. Uite:

.

Din păcate, Sf. Valentin a trecut, şi acum nu aveţi decât să aplicaţi sugestiile respective de Sfântul Dragobăţ. Sau de Sfântul 21 februarie. Dar NU, nu de asta e interesant numărul de februarie ci:
-pentru pictorialul HOT, unde cea mai curnicovă jucătoare a tenisului contemporan ilustrează propoziţia “Ana are mere.”
-pentru un PRO şi CONTRA Valentine’s Day-ului, susţinut cu fermitate de mondenii Zeţa şi Bendeac (unul CONTRA, altul PRO, că doar sunt obişnuiţi să lupte în echipe opuse.
-pentru o analiză necruţătoare a Eurovision-ului, cu un gay-ometru întocmit obiectiv şi profesionist de Tom Wilson.
-pentru descoperirea reţetei succesului, varianta Dan Diaconescu, dezvăluită de el însuşi.
-pentru a asista cu uimire la renaşterea lui Mickey Rourke (ăl de mai sus) din propria cenuşă, ca un păsăroi Phoenix.
-pentru ghidul: “Cum să supravieţuieşti Apocalipsei”, foarte important mai ales azi, când aflăm din cinci în cinci zile de încă un sfârşit al lumii
-şi pentru multe alte motive, pe care vă las să le descoperiţi şi singuri, citind MAXIM de februarie.

Buooon, şi acum

despre cum am făcut eu bişniţă cu viagra

Dacă tot mă acuzau oareşce spammeri de un trecut tenebros, trebuie să recunosc că am avut oareşce ativităţi reprobabile. Una din cele mai reprobabile a fost bişniţa cu viagra. Şi cel mai reprobabil aspect al acestei reprobabilităţi a fost că bişniţa mea cu viagra a fost involuntară. Şi cea mai reprobabilă nuanţă a celui mai reprobabil aspect a fost că în încercarea de a vinde viagra, îmi vindeam viagra până şi mie. Dar să vedeţi cum a fost.

Zece motive de attachment to Rădoi

O ştiţi pe Rădoi of Peter the Short-Haired. (Traducere la Tunsu Petre ) Jurnalistă glossy de Ferentari. Şi cred că e vizibil şi pentru chiori că prietenia noastră e specială. Dincolo de faptul că ne-am născut amândouă în aceeaşi zi, (24 noiembrie), dar nu în acelaşi an , dincolo de faptul că m-a rugat într-o seară să îi implantez un widget pe blog şi mi-a dat parola – ocazie să descopăr cu stupefacţie că aveam aceeaşi parolă, ceea ce e deja de domeniul incredibilului, Rădoi are multe chestii pentru care e pur şi simplu adorabilă. Din punctul meu de vedere. Cum ar fi:

Video-Traume: Valentine’s Edition (he he he)

Precum v-am tot repetat, sâmbăta e o zi de purtat sâmbete muzicale tuturor videoclipurilor care prin stupizenia lor ontologică ne-au pavat drumul spre cinism. Azi, fiindcă-i Velăntainsdei, sărbătorim trăirismul bălos şi părul fluturând în vânt. Adică: