Această antologie foarte interesantă, care include opere scurte ale mai multor personalităţi ale genului fantasy, va fi lansată de editura Millenium Press în prezenţa tăticului literaturii New Weird, generosul şi solarul Jeff Vandermeer, care şi-a adunat toţi “puii” într-un singur volum- un must-have pentru amatorii genului. Şi nu numai.

Am tradus şi eu una din povestirile acestui volum, un experiment foarte interesant de scriere: şapte scriitori care nu aveau nimic în comun cu genul New Weird, au fost puşi să scrie o povestire (în genul menţionat, desigur). Unul s-o înceapă, următorul s-o continue, şi tot aşa. Rezultatul e spectaculos, tocmai pentru că îi lipseşte acel cheag narativ care ameninţă să dea în previzibil.

Tata Vandermeer, nevasta lui, Mama Vandermeer & Co. vor fi prezenţi la lansarea volumului, precum urmează:
-26 august, ora 19.00 – librăria Priora din Satu-Mare
-27 august, ora 19.00 – librăria Cărtureşti din Timişoara.

Cei care sunteţi din zonă – şi cei care aveţi drum pe-acolo – vă recomand cu căldură această lansare de carte. Îl veţi iubi din prima pe Jeff Vandermeer – e un “darling” şi un incredibil creator de atmosferă, iar colecţia puilor lui e un proiect de suflet. Eu una m-aş duce învârtindu-mă, dacă nu aş fi în focurile repetiţiilor pentru Gala Tânărului Actor de la Mangalia.

Mai multe şi mai serioase detalii, pe blogul Ursului cel din Colţul Hărţii (editorul Millenium Press, that is) – adică, aici.