Domnişoara Beatrice m-a surprins prin cea mai complexă, completă şi personală cronică pe care a scris-o cineva vreodată despre vreo carte a mea. Cronica se poate citi aici.
Eu o am pe Beatrice la blogroll pentru că i-am admirat întotdeauna talentul exegetic impresionant, cu atât mai uluitor dacă luăm în considerare faptul că Betty are doar 19 ani, şi e de-abia în anul I la Litere, deci nu are strop de experienţă. Dar… aşa e viaţa: unora le dă cu carul, altora, nici cu paharul.
Nu pot, în faţa unui talent cronicăresc de o asemenea anvergură, decât să fac un lucru: să îi înmânez “cheile apartamentului”. Adică, să o invit pe Betty să fie co-autor al acestui blog. Să publice periodic recenzii şi observaţii referitoare la cărţile-filmele-spectacolele care (nu) i-au plăcut. Pentru aceasta, am înfiinţat categoria “Beatrice dixit”, şi toate postările din această categorie vor fi scrise de ea.
Îmi pare rău de un singur lucru: că nu am o publicaţie de cultură. Dar poate are vreunul dintre voi nevoie de un tânăr cronicar talentat…
aprilie 3, 2008 la 11:01 pm
Tocmai mi/am comandat cartea, pt ca in orasul meu nu exista. Am citit vreo 3 pagini si am deschis calculatorul cu gandul sa fac un off topic pe undeva si sa zic ceva de bine despre paginile pe care le/am citit.
Vad ca nu/i nevoie, asa ca zic la obiect – felicitari, chiar foarte interesant baiatul ala. Nu faci un scenariu dupa carte? Nu stiu pe cine as vedea in rol dar ar fi un personaj ofertant pentru oricine. Nu stiu daca Marius Manole ar fi potrivit, desi l/am auzit citind putin.
aprilie 3, 2008 la 11:08 pm
dacă apare vreodată vreun regizor interesat, de ce nu?
—
ba chiar îl recomand pe marius manole, din toată inima.
aprilie 3, 2008 la 11:54 pm
Lorenushka, nu ma mai lauda atata ca zice lumea ca nepotisme
. Si nu-s chiar asa talentoasa, pot sa ate asigur ca la mine in an la faculta, mai sunt cel putin 2-3 care ar face treaba asta mai profesionist ca mine…:)
iar eu iti multumesc inca o data pentru chei, o sa am grija de ele
aprilie 4, 2008 la 12:02 am
Care nepotisme? Eu nu sunt neam cu tine.
Şi nu mă interesează oamenii care “ar putea face” lucruri, ci oamenii care fac lucruri.
aprilie 4, 2008 la 12:23 pm
bravo, Beatrix! ma duc sa cumpar cartea, sa fac si eu cunostinta cu Gica Ciocalau.
@Lorena – mi-a placut ultima spusa, cu oamenii care ar putea versus oamenii care chiar fac. so true.
aprilie 4, 2008 la 2:22 pm
ştiu. mi-am petrecut mai mult de 25 de ani din viaţă adorând profitori şi făcând totul pentru ei. abia când am trecut prin situaţii limită şi am constatat că nu am pe nimeni alături cu adevărat, am început să selectez. să îi ţin lîngă mine pe cei care merită şi să renunţ fără regrete la restul.
aprilie 4, 2008 la 4:49 pm
Obsesia no 4? nu de alta,dar suntm in 4.04. Oh nu!asta sper sa nu insemne ca ne dai no1 pe 1 mai!?!
aprilie 4, 2008 la 4:54 pm
Mai pe seara…
aprilie 4, 2008 la 5:21 pm
Pfuhh.. intr-adevar este o mini opera cea scrisa de Beatrice. Exhaustiv, inteligent, argumentat, puncte de vedere multiple siii… un pic prea pretios. Rezonez cu ceea ce spune Anthea, intr-un mod foarte diplomat, si pe un ton de apreciere la superlativ (evident meritat): “Cred ca asta e singurul fel in care pot citi cartea fara sa citesc cartea”.
Probabil spiritul meu mercantil isi spune cuvantul – nu prea mai arzi de curiozitate sa citesti cartea dupa ce ai citit cronica.
Felicitari pentru Beatrice; Felicitari anticipate pentru tine
aprilie 4, 2008 la 6:05 pm
Anthea spunea cu totul şi cu totul altceva: anume faptul că ea, din străinătate, nu are cum să îmi cumpere cartea, de aceea se mulţumeşte cu cronica Beatricei. O invit, dacă trece pe aici, să confirme spusele mele.
Cu tonul “un pic prea preţios” nu sunt de acord. Din contră, mi se pare că e un ton perfect adecvat prezentării unei cărţi, simplu şi accesibil.
Iar asta cu “nu prea mai arzi de curiozitate sa citesti cartea dupa ce ai citit cronica.” e contrazisă chiar prin comentatorii de pe blogul meu şi cei de pe blogul Beatricei, care şi-au declarat interesul pentru ea. Deci… nu pot să nu remarc o uşoară rea-voinţă (de ce oare?) în această părere a ta, unsă cu atâta miere. nu înţeleg de ce aceastpă rea-voinţă gratuită, câtă vreme eu am fost întotdeauna binevoitoare cu tine. Dar… e alegerea ta.
aprilie 4, 2008 la 6:27 pm
Nu mai inteleg, nu era blogul tau mai prietenos inainte? mai deconectant si toate cele? credeam ca oamenii vin aici sa se mai destinda… sa se mai destreseze si sa lase deoparte ce se intampla “in real” zi de zi, tot ce i-a suparat peste zi, etc. Cand colo, in ultimul rand vin asa si arunca niste chestii… eu vreau sa rad din nou aici la tine, nene…
aprilie 4, 2008 la 6:31 pm
De fapt venisem sa te intreb ceva. Luni merg la o pisesa de teatru. Am facut comanda online, din lipsa de timp, la singura piesa unde mai erau bilete. Abia apoi am vazut ca este supratitrata. Cu riscul de a parea proasta rau, cum adica? cum sunt piesele astea? gen filmele alea vechi pe casete video, de demult? cu vocea aia deranjanta a unei tipe? (iar sunt pe langa subiect pe blogul tau, dar aici te pot contacta)
aprilie 4, 2008 la 6:32 pm
lol..in ultimul timp am vrut sa zic, nu ultimul rand.
aprilie 4, 2008 la 7:23 pm
isa: vezi şi tu ce mitocănii sunt în stare unii şi alţii să scrie, respectiv să facă. şi poţi verifica şi alte comentarii, la alte postări. mai ales alea cu cârnaţi interminabili şi enervanţi de comentarii pe lângă subiect, terminaţi cu ieşirea isterică a unei individe, cum că “de ce comentariile de pe blogul meu mi se adresează în primul rând mie?” citeşte comments 108 – 111 de la “obsesie erotică 6″ şi cruceşte-te. apoi citeşte comments de pe la 90 în sus, dacă ai răbdare – şi trage singură concluziile.
eu promit să redevin simpatică de îndată ce am cu cine.
iar cu supratitrările e f. simplu: deasupra scenei se montează nişte panouri, unde se proiectează textul în limba română, pe măsură ce el e rostit de actori în engleză-franceză-rusă etc. similar subtitrărilor, dar sus.
aprilie 4, 2008 la 7:38 pm
Mai bine ai rade de mitocanii si le-ai ignora. Ii vei lovi-n orgoliu. Stii tu, indiferenta… Dar daca ma uit mai bine tu chiar ai incercat sa ignori si sa treci cu vederea, timp de 20 de commenturi, cum ai si zis acolo..=))).Deci nu, sfatul meu cu ignoratul nu merge.
Cu supratitrarea…=)) de-ai stii in ce fel imi imaginam treaba asta! Credeam ca undeva ascunsa sta o tipa cu un microfon in mana care traduce tot ce zic actorii =))) eram gata sa nu ma mai duc. “Scaunele”, la Comedie. Oare cum o fi? Mergi cu mine?
aprilie 4, 2008 la 7:52 pm
măi, trecutul cu vederea ca trecutul cu vederea… nu sunt nici primul, nici ultimul blog unde se înfiripă o idilă între comentatori. e problema lor, şi nu mă priveşte.
dar de aici şi până la “oh, mă retrag, că majoritatea acestor comentarii sunt adresate Lorenei”??????? Păi cui ar trebui, pentru numele lui Dumnezeu, să fie adresate – pe blogul de autor al Lorenei, şi la postările în care ea a investit creier şi sensibilitate?
iar individa nu e la prima abatere. mi-a tot trimis mesaje private (multe-multe pe zi), până am scris postarea “înec într-o mare de zahăr”. am ajuns, la un moment dat, să mi se scoale părul în cap când vedeam un nou mail-mesaj-comentariu semnat doremi. acum, are pretenţia să-mi ocupe blogul, iar cititorii mei să îi cânte osanale. în cor, dacă se poate.
trebuie să îmi comand şi eu bilet de undeva? sau ai tu două? (aş veni, tu îmi inspiri o senzaţie plăcută de încredere, şi ca şi Betty, senzaţia că ştii să respecţi un om chiar dacă el e prietenos cu tine.)
aprilie 4, 2008 la 8:04 pm
=)) nu sunt sigura, sigura dar cred ca “marea de zahar” e printre primele posturi pe care ti le-am citit. Si ce-am mai ras.
Am doua, am doua. Nu stiu cat de mult iti va placea pozitia. Dar toate 6 care mai erau disponibile erau in loja aia. Eu nu stiu despre care e vorba. Am vrut mult, mult sa merg la “o scrisoare pierduta”… dar pana m-am trezit..nu mai erau bilete…nu mai era nici piesa =))
Piesa incepe la 19:00. Deci, de unde si la ce ora vin sa te iau?
aprilie 4, 2008 la 8:10 pm
hai să ne vedem la şapte fără un sfert în faţă la festival 39 – zona “Hanul lui Manuc”. am o zi lunguiaţă luni.
aprilie 4, 2008 la 8:26 pm
Ok. Sper sa gasesc. Adica gasesc sigur. Si ziua mea va fi grea, dar nu lunga din fericire. Auzi, dar o fi bine sa se vada public unde si la ce ora ne vedem? Nu de alta dar sa n-ai vreo surpriza, vreun obsedat, ceva…=))
aprilie 4, 2008 la 9:08 pm
Heeeei! Intepat in inima! au! Orice dar nu rea vointa ascunsa in ton mieros, iar “mitocania” ca exemplu chiar a durut… Oricum prefer sa incerc sa explic, decat sa ramai cu impresia, si in plus sa ma mai invinovatesc si eu, ca-s chiar atat de inexpresiv in 3 randuri. Deci:
– am citit efectiv incitat cronica. A fost ca si cum as fi parcurs o carte citind pe diagonala, cu fantasticul avantaj sa am si insemnari pertinente pe marginea paginilor. Cum am scris si mai sus (sincer!!!, nicidecum mieros)o gramada de laude de adus Beatricei (din nou, Felicitarile sincere de la sfarsit). Despre tonul prea pretios, ce sa zic…eu nu am apucat sa scriu nici o carte, deci probabil stii mai bine. E chair rau ca intr-un buchet de aprecieri sa apara si una bucata critica? Eu zic ca e un semn al sinceritatii, inclusiv pentru laude.
– sunt de parere ca din punct de vedere al marketingului, cronica nu este un “teaser”. Pentru ca este foarte complexa, il aduce pe cititor usor in fata mesajului pe care il transmiti, extrem de limpede, probabil fara sa omita mai nimic. Si aici, ce altceva se poate spune decat ca Beatrice a fost senzationala in analiza ei. Doar ca e un articol de citit mai degraba dupa ce ai citit cartea, fiindca va confirma intelesurile descoperite de inteligentul tau cititor, sau mai mult, ii va deschide ochii aspupra unor detalii pe care nu le-a sesizat. Altfel cititorul s-ar putea lasa influentat de intelesurile servite deja pe tava, iar lui ii place sa descopere singur, si prin asta sa para inteligent in ochii lui. Deci, personal l-as publica drept postfata, sau simplu, l-as citi dupa.
Ce am scris aici minimizeaza cumva meritele cuiva, sau cum zici tu, denota rea vointa? Eu l-as lua mai degraba ca pe un ajutor, al celui care vede si business-ul in treaba asta (oricat de prozaic ar fi asta).
Iar felicitarile anticipate pentru tine, poate ti-ai dat seama, ca sunt semn ca urmeaza sa-ti citesc cartea, imediat ce se raceste impresia puternica a cronicii.
aprilie 4, 2008 la 10:15 pm
isa: nici o problemă. îmi iau şi mănuşile de box la mine.
iedued: mitocănia avea în vedere mai multe personagii care s-au perindat pe aici zilele astea, şi mai multe stări de iritare pe care acestea mi le-au creat, pentru că am prostul obicei de a trata cu prietenie pe toată lumea, şi unii o înţeleg ca o invitaţie la bătut pe burtă reciproc.
şi acum să le luăm pe căprării: tonul Beatricei, la analiza acestei opere, e cât se poate de neutru şi de accesibil. de-asta am apreciat-o. dacă vrei, îţi împrumut operele a o mie de teoreticieni şi critici literari români, să vezi acolo ton preţios şi limbaj de lemn, cât cuprinde. ea n-a făcut decât să spună ce gândeşte, într-un limbaj elegant – dar nicidecum preţios – subliniind ce i-a plăcut şi ce nu. deci, “critica” ta e complet nefondată.
- există o diferenţă între “cronică” şi “teaser”. Beatrice nu e angajată la Departamentul de Marketing al niciunei edituri, nu are sarcină de serviciu să îmi vândă cartea. cronica înseamnă impresia unui cititor – ce a găsit el în cartea respectivă. iar felul în care şi-a sintetizat Beatrice impresiile, denotă un viitor critic de excepţie – de care artele româneşti au mare nevoie.
- Beatrice nu a surprins nicidecum toate semnificaţiile cărţii, ci strict pe cele care au interesat-o pe ea. Aşa cum e şi normal. Ceea ce contează – dacă tot vorbim de marketing – l-a prezentat pe eroul cărţii într-o manieră care i-a făcut pe oameni să spună “vreau să îl cunosc şi eu.” Asta să însemne oare că “nu mai ard de curiozitate?” Sau dimpotrivă?
- în general, toţi cei care publicaţi câte o chestie de-asta şocantă, jignitoare şi, după cum se vede, uşor de contrazis, vă motivaţi, fără excepţie, gestul prin “dreptul de a critica”. Nu am nimic împotriva dreptului fiecăruia de a critica, atâta timp cât are o bază. Dar când dreptul de a critica se transformă în “dreptul de a găsi nod în papură”, îmi arog şi eu “dreptul a critica tentativa de a găsi nod în papură”.
aprilie 4, 2008 la 10:27 pm
aprilie 5, 2008 la 8:22 am
Bine.
Ce am zis pe blogul B-ei a fost o reactie cat se poate de simpla si sincera. Lorena, ai inteles bine. Bineinteles ca cine o citeste o interpreteaza dupa parametrii proprii, si asta nu ma priveste pe mine, atat timp cat tu si Bea m-ati inteles bine.
Ce am spus nu era o aluzie la faptul ca nu mai vreau sa citesc cartea. Mie daca imi povestesti un film care ti-a placut, cu tot cu sfarsit, si suna bine, chair cand stiu cum se termina, tot vreau sa -l vad. la fel cu o carte: nu citesc numai pt final…sunt atatea chestii care imi plac la lectura… de la poveste si toti pasii prin care se trece, de la prima la ultima pagina, pana la stilul in care e scrisa, cat de autentic e limbajul si pana la toata filosofia din spatele povestii, toate emotiile pe care e in stare sa mi le provoace… Daca mi-ar fi la indemana sa am cartile astea doua – Rondo si Batausul, le-as citi. Dar de la distanta asta, si cand singurul tip de lectura pe care il fac la ora asta sunt materialele de la servici (si asta in autobuze si statii de autobuz, ca in rest n-am timp) cronicutza aia face ‘toti banii’ cum s-ar zice, cu atat mai mult cu cat in mod sigur n-a platit-o nimeni pe Bea sa-si esprime parerea despre carte.
Si mie mi se pare ca felul in care a scris e elevat…limbaj de om cult. Dar nu pretios. Si nepotisme – lol – asa ai putea si tu, Lorena, sa o acuzi pe Bea de nepotism ca ti-a scris o critica asa de frumoasa si de favorabila…
Nici pe iedued nu-l banuiesc de rea vointa, dar cred ca a vrut sa exprime niste lucruri un pid diferite de ce au zis altii, sa faca un pic pe avocatul diavolului, poate? Mai fac si eu treburi de-astea, daca vad ca am parteneri de discutie care merita si care sunt in stare sa imi raspuna pe acelasi ton/nivel cu ce spun.
Eu as zice asa (desi nu e treaba mea ce faci tu pe blogul tau): o parere negativa cateodata e sanatoasa, ca e ca un fel de ‘exceptie care confirma regula’. Si cred ca si iedued tot asta vroia sa spuna. Ia-l incet, fiecare are stilul lui de comunicare…nu toata lumea are ceva bun de spus dar daca poti vedea ceva din punctul de vedere al altcuiva, nu cred ca ar afecta cu ceva parerile deja create ale celor care te apreciaza ca autoare sau actrita sau bloggerita sau prietena, etc..
Asa, gata, ca le-am intortocheat si eu si mai tare
Nu cred ca mai am rabdare acuma sa citesc schimbul de comentarii de la postarea anterioara, dar ‘vecina’ din mine e curioasa de moare sa vada ‘ce face altii’ si eventual sa rada de ei
tre’ sa ‘ma rad’ si eu de ceva, nu?
Intre timp observ ca ai scris si locul 4, pe care nu-l vazusem inca… pt ala mai stau
Intre timp, sa aveti cu totii o zi frumoasa si sa va certati mai putin si sa ne distram mai mult, ce spuneti?
aprilie 5, 2008 la 10:49 am
Mă bucur mult că ai trecut pe aici şi că mi-ai confirmat spusele. Eu sunt încă surprinsă ce interpretări nasoale pot da unii unor afirmaţii evident prieteneşti, cum le întorc împotriva unui om – şi motivează prin “dreptul de a critica.” Dar omul a revenit să se justifice, deci… n-a făcut-o din rea-voinţă, a făcut-o doar pentru a-şi marca trecerea, ca un căţel care face pipi la copac. Nici căţelul nu vede acţiunea de a face pipi drept ceva lipsit de respect
aprilie 5, 2008 la 3:14 pm
@ Anthea: multumesc la randu-mi pentru precizare, nu am presupus ca cronica trebuie sa-ti fi produs exact aceeasi reactie, si evident o respect si o inteleg perfect, mai ales ca (si aici fac cu ochiul Lorenei) toata lumea care a postat (inclusiv eu) a apreciat si laudat analiza, plus ca si-a manifestat dorinta de a citi cartea (”sunt semn ca urmeaza sa-ti citesc cartea, imediat ce se raceste impresia puternica a cronicii”); Multumesc si pentru sugestia de a fi acceptat un punct de vedere, cu o nuanta, diferit (NICIDECUM NEGATIV)
@ Lorena: zambetul amar de acu doua posturi incet incet se transforma intr-o grimasa crispata. Totusi revin si precizez ca nu am amintit de “dreptul de a critica” in sensul de opozitie, deci nu ma asteptam sa fie “parti” care sa aiba sau nu dreptate, ci vedeam parereile ca fiind mai degraba complementare.Cu atat mai putin vedeam ceva jignitor sau lipsit de respect in ceea ce am scris. Stii si tu foarte bine ca mai orice este “usor de contarzis”, atunci cand a te contrazice (sau a avea dreptate absoluta) este scopul. Inclusiv cu argumente solide. Si-ti reamintesc ca ba da, toata lumea are ceva bun de spus in cazul asta (a-propos de ce zice Anthea)
Cat despre durerea creeata de cei din jur, atunci cand ai convingerea ca esti prietenos, esti de ajutor, aduci ceva pe care il vedeai pretios pentru relatie, si ti se intoarce ca un bumerang lovindu-te, pentru ca ceva a fost scos din acel pachet si folosit impotriva ta, te inteleg perfect (avusesem deja un comment in care eram de acord in privinta asta, daca mai tii minte). Ba mai vine si de unde te astepti mai putin. Observ ca se intampla ciclic in ultimul timp. Pana una-alta, sunt catelul care-si marcheaza trecerea cu un pipi la copac.
Urechile pe spate, coada intre picioare, si daca un caine poate avea zambet amar sau grimasa crispata, ei bine le are.
aprilie 5, 2008 la 3:32 pm
Drăguţă, după ce scrii un comment atît de vizibil deformator cum a fost primul, mi se pare uluitor ca tot tu să fii ăla care revine cu zâmbete amare şi grimase crispate.
Dacă Anthea a intervenit, a intervenit tocmai pentru a-şi clarifica punctul de vedere interpretat de către tine într-un mod atât de aiurea – şi, pentru a fi împăciuitoare – ţi-a zis şi ţie câteva fraze amabile, ca să nu te simţi prost.
Pentru că, oricât te-ai da tu de lovit acum – de ce oare, nu ştiu, că nu eu am deschis tirul cu răutăţi – recunoaşte bărbăteşte următorul adevăr:
În primul tău comentariu, ai încercat să demolezi cronica, pretinzând că e preţioasă, şi pretinzând că face un deserviciu cărţii. Asta era ideea principală a enunţului tău. Care, culmea, venea după ce câţiva comentatori, fără excepţie, declaraseră interesul stârnit de cronică.
Degeaba arunci acum cu praf în ochii noştri, pretinzând că nu ai zis ceea ce ai zis. Scripta manent. E cu câteva rânduri mai sus, şi conţinutul se vede cu ochiul liber. Pe lângă el, zâmbetele amare şi alte manifestări similare sunt recuzită politicianistă dâmboviţeană.
aprilie 5, 2008 la 5:09 pm
Sa recunoasca barbateste? =)) Nu ca vreau sa te contrazic dar eu vad un pleonasm aici =)) Barbatii nu prea mai recunosc in ultimul timp. A se ascunde sau a se fofila merge cu barbateste.(neaparat, a se tine cont ca nu e o aluzie la iedued, eu ma amuz copios pe expresie. Deci, iedued, sincer rau, nu e o aluzie la tine.)
Si-acum, sa vezi ce declansez, sa vezi acum tir cu rautati..hhahahhhaaa… dar eu, femeie, imi asum “barbateste” “vina”, si astept tirul cu pieptul inainte(asta pt ca nu prea am =)) Piept)
aprilie 5, 2008 la 6:04 pm
nu ştiu ce e moda asta de acum care zice aşa: eşti bărbat? ok, atunci intră peste tot ca pe tarlaua familiei tale, adoptă un ton cât mai aiurea şi declară cele mai stupefiante chestii – şi aici menţionez că nu îl am în vedere doar pe iedued – (dar mă întreb ce au impresia indivizii respectivi că obţin, procedând astfel), iar dacă eşti atenţionat că ai abordat o strategie greşită, să sari în sus declamativ, perorând cât eşti tu de jignit, lovit şi atins, lezat şi etc. etc.
Nu e mai simplu şi mai eficient să pui capul la contribuţie, înainte de a scrie ceva?